Şeful UniCredit cere claritate în privinţa viitoarelor plăţi ale dividendelor
Băncile din diverse regiuni concurează pentru atragerea banilor investitorilor, a explicat directorul general al celei mai mari bănci italiene, prezent la Frankfurt Finance Summit.
Mustier, care este şi preşedintele Federaţiei Bancare Europene, a declarat că autorităţile SUA sunt conştiente de această problemă şi urmăresc cu atenţie profitabilitatea băncilor americane. Dar, în Europa, interesul este mai mult pentru capitalul băncilor.
„Dacă actuala criză ne poate aduce ceva … este să ne asigurăm că autorităţile de reglementare se gândesc şi la cum să fie poziţionate băncile pentru a atrage mai mult capital’, a apreciat şeful UniCredit.
Acesta a adăugat: „Trebuie să ne modificăm strategia spre problema profitabilităţii băncilor, astfel încât ele să poată finanţa economia europeană”.
Mustier a avertizat că pandemia va conduce la o creştere a datoriilor companiilor şi la provizioane mai ridicate pentru bănci, iar atât companiile, cât şi băncile trebuie să poată atrage capital.
În martie, Banca Centrală Europeană (BCE) le-a cerut creditorilor din zona euro să omită plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni cel puţin până în octombrie, şi să-şi folosească profiturile pentru a sprijini economia afectată de pandemie.
UniCredit a anunţat că va suspenda plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni, dar decizia reprezintă un pas înapoi pentru planul directorului general de a îmbunătăţi recompensarea acţionarilor, consideră analiştii.
Luni, Mustier a declarat că solicitarea BCE este pertinentă, dar este important să fie adoptate măsuri pentru ca industria bancară să rămână „un sector în care să ai încredere să investeşti”.
„Investitorii internaţionali trebuie să aibă vizibilitate în privinţa modului în care băncile europene vor plăti în viitor dividendele … sub ce constrângeri vor face asta. Trebuie să arătăm investitorilor că băncile europene pot fi o investiţie bună”, a afirmat şeful UniCredit.
UniCredit a raportat pierderi de 2,71 miliarde de euro în primul trimestru, după ce a a decis să deprecieze anumite creanţe pentru a ţine cont de impactul previzibil provocat de pandemie.
Pierderile anunţate de UniCredit depăşesc aşteptările analiştilor, care mizau în medie pe o pierdere de 1,53 miliarde de euro şi pe venituri de 4,48 miliarde de euro.
UniCredit, care are operaţiuni şi în Germania, Austria şi România, a mai informat că produsul său bancar net a scăzut cu 8% în primul trimestru, până la 4,38 miliarde de euro. Grupul a precizat că a înscris în conturile sale o depreciere a creanţelor în valoare de 1,26 miliarde de euro. Tot în primul trimestru, UniCredit a încasat o lovitură de 1,3 miliarde de euro pentru a plăti cele 5.200 de plecări voluntare pe care le-a convenit cu sindicatele în aprilie.
Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.
În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.