Şeful Wagner susţine că Ucraina a convocat peste 200.000 de militari pentru contraofensiva sa

Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat duminica aceasta că Ucraina a convocat peste 200.000 de militari pentru contraofensiva sa iminentă asupra forţelor ruse, transmite EFE.
AGERPRES - lun, 10 apr. 2023, 11:18
Şeful Wagner susţine că Ucraina a convocat peste 200.000 de militari pentru contraofensiva sa

”Au strâns circa 200.000 de oameni. Ba chiar aproape 400.000, după alte calcule”, a declarat patronul companiei militare private într-o discuţie cu membrii grupului Ciber Frente Z. ”Duşmanul este serios şi s-a pregătit mulţi ani pentru ceea ce se întâmplă acum”, a dat el asigurări, scrie Agerpres.

Cât despre contraofensivă, Prigojin a apreciat că aceasta nu începe pentru că autorităţile de la Kiev aşteaptă să se usuce pământul şi să le ajungă armamentul occidental.

”Wagner nu poate câştiga războiul de unul singur. Trebuie să ne unim eforturile”, a afirmat Prigojin.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Oleksii Dmîtraşkivskii, a declarat duminică noapte la emisiunea de ştiri a televiziunii naţionale că Rusia pierde circa două companii pe zi în încercările sale de a cuceri oraşul Avdiivka, pe frontul de est al Ucrainei.

”Suferă pierderi colosale; în fiecare zi, duşmanul pierde în jur de două companii, dar o ia mereu de la capăt”, a declarat oficialul ucrainean, care a explicat totodată că ”luptele de poziţionare în zona Marinka şi Avdiivka vor continua” fără mari schimbări.

Forţele ruse – a afirmat Dmîtraşkivskii – obţin uneori rezultate, ”dar toate poziţiile noastre cucerite de duşman sunt recapturate şi recuperate” de armata ucraineană.

Dmîtraşkivskii a mai informat că, potrivit unor declaraţii făcute de prizonieri de război ruşi capturaţi de ucraineni, comandanţii armatei ruse trimit la luptă soldaţi ”fără nicio pregătire”. ”Pur şi simplu îi trezesc în plină noapte, sub focul mitralierelor, şi îi trimit să atace poziţii”, a afirmat el.

În buletinul militar de luni, Statul Major al forţelor armate ucrainene a explicat că forţele ruse continuă să-şi concentreze eforturile în zonele Lîman, Bahmut, Avdiivka şi Marinka, toate situate pe frontul de est. În aceste patru zone, ucrainenii au respins 58 de atacuri în ultimele 24 de ore, potrivit buletinului conducerii militare ucrainene.

Pe de altă parte, administraţia militară din provincia Lugansk a denunţat luni raziile şi sechestrările de civili efectuate de autorităţile impuse de Moscova în această provincie din estul Ucrainei, provincie ocupată în mare măsură de Rusia.

”Cazurile de sechestrări violente ale populaţiei civile de către invadatorii ruşi nu încetează”, informează într-un comunicat publicat pe contul său de Telegram administraţia militară din zonă. ”Mai concret, în (municipiul) Satrobilsk, fac razii în casele cetăţenilor suspectaţi că sprijină Ucraina şi îi duc pe oameni într-un loc necunoscut de unde nu se mai întorc”, se menţionează în comunicat, care denunţă şi alte abuzuri comise de forţele de ocupaţie.

În localitatea Cimîrivka, invadatorii au jefuit recent o grădiniţă, iar în apropierea Popasna, au furat pietre funerare din cimitir pentru a modifica inscripţiile şi a le reutiliza pentru mormintele soldaţilor ruşi. ”Acest lucru se întâmplă pentru că este de trei ori mai ieftin să facă asta, decât să comande un monument nou”, mai menţionează nota administraţiei militare din Lugansk.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Vom păstra în PNRR spitalele care se pot face, cele 14 care sunt în construcție. Pentru restul căutăm alte surse de finanțare
Update: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Vom păstra în PNRR spitalele care se pot face, cele 14 care sunt în ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă că, în prezent, sunt în construcţie 14 spitale noi prin PNRR, subliniind că se bazează pe acestea, relatează Agerpres....
Donație record făcută de miliardarul american Warren Buffett pentru acțiuni caritabile. Grosul banilor au ajuns la Fundația Gates
Donație record făcută de miliardarul american Warren Buffett pentru acțiuni caritabile. Grosul banilor au ajuns la Fundația ...
Magnatul american Warren Buffett a donat vineri un pachet din acțiunile sale la Berkshire Hathaway în valoare de 6 miliarde ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic luni, la ora 17:00 – MTI
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic luni, la ora 17:00 – MTI
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, va verifica lucrările pe șantierul lotului 3 al A0 Sud ...
Anunț important pentru toți șoferii! Se schimbă regulile RCA de marți, 1 iulie! Ce se va întâmpla cu prețurile în lipsa plafonării și ce șoferi vor plăti mai mult
Anunț important pentru toți șoferii! Se schimbă regulile RCA de marți, 1 iulie! Ce se va întâmpla cu prețurile în ...
Se schimbă regulile RCA, după mai bine de doi ani de plafonare a prețurilor. Cel mai probabil luni, Guvernul va decide ...