Seism cu magnitudinea 8,2 în Chile: Cel puțin 5 morți, stare de catastrofă naturală în nord

Seismul cu magnitudinea de 8,2 grade, care a lovit marți seara coasta de nord a statului Chile generând local valuri seismice de peste doi metri înălțime, a provocat moartea a cel puțin cinci persoane, a indicat ministrul de interne chilian Rodrigo Penailillo, citat de AFP.
Economica.net - mie, 02 apr. 2014, 07:08
Seism cu magnitudinea 8,2 în Chile: Cel puțin 5 morți, stare de catastrofă naturală în nord

Președinta chiliană Michelle Bachelet a decretat în nordul țării stare de catastrofă naturală, deși există încă puține informații cu privire la gradul distrugerilor provocate de cutremur.

‘Anunț cu tristețe moartea a cinci persoane — patru bărbați și o femeie — la Iquique și Alto Hospicio’, a afirmat ministrul Penailillo, care a precizat că o parte dintre aceste persoane au decedat din cauza unor crize cardiace, iar alta a fost strivită sub dărâmături.

Un bilanț anterior al seismului consemna doi morți și mai mulți răniți, potrivit AFP.

Autoritățile anunțaseră evacuarea populației în unele zone de coastă din Chile și din statul vecin Peru, din cauza pericolului de tsunami.

În Chile, în unele locuri de pe coastă, înălțimea valurilor a depășit doi metri. Cea mai afectată de cutremur pare să fie regiunea Arica, unde potrivit presei locale s-au înregistrat alunecări de teren și perturbări în alimentarea cu energie electrică.

Șefa statului chilian și-a anulat toate acțiunile oficiale programate pentru miercuri în urma puternicului seism ce a zguduit nordul țării, relatează Ria Novosti. În prezent, potrivit presei chiliene, ea se află în palatul prezidențial La Moneda și monitorizează informațiile venite din zona sinistrată.

În urma cutremurului a avut loc o evadare în masă dintr-o închisoare pentru femei în orașul Iquique, a informat ministrul de interne. Mai mult de 300 de deținute au reușit să fugă, dintre care doar 16 au fost reținute ulterior de către autorități. Conform datelor preliminare, o parte din clădirea închisorii s-a prăbușit în urma seismului.

În același timp, după cum informează postul de televiziune Telesur, școlile au fost miercuri închise pe întreaga coastă nordică a statului Chile. ‘Pentru a asigura securitatea populației, ne-am decis să anulăm toate activitățile educative în școlile situate în zona de coastă’, a indicat ministrul de interne chilian, adăugând că nu sunt excluse replici puternice ale seismului de marți seară.

Cutremurul din Chile a creat valuri de 2,11 metri

Cutremurul de magnitudine 8,2 ce a lovit marţi coasta Chile la Pacific a generat valuri de 2,11 metri, au anunţat responsabili americani.

Chile, Ecuador şi Peru au emis alerte de tsunami după acest cutremur, chiar şi Centrul de alertă la tsunami pentru Pacific, cu sediul în Hawai.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul său parc fotovoltaic. O centrală fotovoltaică de 41 MWp, pe terenul......
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania maghiară de petrol și gaze MOL și-a exprimat oficial interesul pentru achiziționarea rafinăriei Lukoil de la ...
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut – CNIR
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut ...
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Federația Română de Canotaj în vederea realizării ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Start pentru construcția celui mai lung tunel, Poiana (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Start pentru construcția celui mai lung tunel, Poiana (Video)
A fost emisă Autorizația de Construire pentru tunelul Poiana, de pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1). Este cel mai lung ...