Semestrul II începe luni, vacanţa de primăvară a elevilor fiind stabilită între 1 şi 5 aprilie
În acest interval, săptămâna 1 – 5 aprilie este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, program cunoscut anul trecut ca „Săptămâna altfel”, care are un orar specific.
Apoi, din 6 aprilie, elevii vor avea o vacanţa de primăvară, care durează până în 14 aprilie.
Cursurile vor fi reluate luni, 15 aprilie, şi vor dura până în 21 iunie.
Vacanţa de vară începe în 22 iunie şi se încheie în 15 septembrie.
Tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2012-2013 se susţin, de regulă, până la data de 25 mai.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, patru săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie la data de 31 mai.
Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale.
Cursurile claselor a VIII-a se încheie la data de 14 iunie. Examenul bacalaureat va avea loc în intervalul 10 iunie-28 iunie-probele orale şi 1 iulie-5 iulie-probele scrise.
Evaluarea naţională în intervalul 25 iunie-3 iulie.