Semnal de alarmă faţă de stimularea investiţiilor companiilor de asigurări
‘Trebuie să subliniem în mod continuu că stimulentele necuvenite pentru a cumpăra o anumită clasă de active nu ar trebui să facă parte dintr-un regim prudent’, a declarat miercuri preşedintele EIOPA, Gabriel Bernardino, cu ocazia unei conferinţe organizată la Frankfurt.
Politicienii europeni ar dori ca firmele de asigurări să direcţioneze o parte mai mare din activele pe care le administrează, evaluate la 8.500 miliarde de euro, spre investiţii care să stimuleze economia europeană. De asemenea, noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pregăteşte un plan de investiţii în valoare de 300 de miliarde de euro şi ar dori să obţină finanţare şi din partea sectorului privat, scrie Agerpres.
Mari asigurători europeni precum Allianz, Axa şi Generali vor să facă investiţii pe termen lung în infrastructură şi energie regenerabilă însă susţin că normele europene de capital care vor intra în vigoare în 2016 le penalizează dacă investesc în aceste active şi cer un tratament mai favorabil din partea organismelor de reglementare. Potrivit companiilor de asigurări, în conformitate cu noile norme Solvency II, pentru investiţiile în infrastructură asiguratorii trebuie să constituie rezerve de capital de până la 70% în timp ce în cazul investiţiilor în imobiliare rezervele sunt mult mai mici, de aproximativ 25%.
EIOPA a anunţat că va colecta date cu privire la gradul de risc şi performanţele investiţiilor în infrastructură comparativ cu alte investiţii dar că deocamdată nu are de gând să-şi modifice prevederile. ‘Ne vom baza întotdeauna opiniile şi sfaturile pe dovezi’, a spus Gabriel Bernardino. Acesta a refuzat să facă comentarii cu privire la rezultatele testelor de stres din rândul asiguratorilor ce urmează să fie publicate la finele acestei luni, adăugând că EIOPA va continua cu planurile de a supune la teste de stres şi sectorul pensiilor.