Semne bune din economie. Numărul insolvențelor, în scădere cu 20%

Un număr de 5.625 de firme au intrat în insolvenţă în primele patru luni, în scădere cu peste 20% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Economica.net - lun, 14 mai 2012, 10:00
Semne bune din economie. Numărul insolvențelor, în scădere cu 20%

Anul trecut, în acelaşi interval au intrat în insolvenţă 7.192 de firme. De la începutul anului, numărul insolvenţelor a avut o evoluţie sinusoidală, scăzând în februarie la 1.134 de firme, de la 1.474 în ianuarie, şi crescând în martie, la 1.806 de firme.

În aprilie, insolvenţele au scăzut din nou, la 1.211 de cazuri, potrivit datelor publicate luni de ONRC.
În Bucureşti şi în judeţele Dolj şi Argeş au fost înregistrate cele mai multe insolvenţe în primele patru luni din acest an – 454, 406 şi respectiv 382 firme.

Cele mai multe societăţi care s-au confruntat cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, dar şi cele din industria prelucrătoare şi construcţii.

În acelaşi interval au fost suspendate 7.000 de firme, cu 18% mai puţine decât în perioada ianuarie-aprilie 2011.
La sfârşitul lunii aprilie erau activi 961.886 de agenţi economici, în acest an fiind înmatriculate 52.740 firme, cu aproape 10.000 mai multe decât în anul trecut.

Cele mai multe firme înmatriculate în acest an sunt în domeniul agriculturii, respectiv circa 16.700, în creştere cu 345% faţă de 2011. În acelaşi timp, o creştere importantă a înmatriculărilor, de 100% (8 firme, faţă de 4 în 2011), s-a înregistrat în sectorul administraţiei publice şi apărării.

Anul trecut numărul insolvenţelor a ajuns la 19.651, cu aproape 10% mai puţine decât în 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Record: Producția de energie a parcurilor fotovoltaice a atins un maxim istoric azi, chiar pe fondul prețurilor negative care a oprit din ele. Prețuri negative și mâine
Record: Producția de energie a parcurilor fotovoltaice a atins un maxim istoric azi, chiar pe fondul prețurilor negative ...
Producția de energie din surse fotovoltaice livrată în rețele a atins un maxim istoric instantaneu la jumătate zilei de luni 28 aprilie, dar a scăzut brusc pentru că în piața spot de energie......
Siemens a depus ofertă la licitația pentru 12 trenuri pe hidrogen în România. Pe ce rute vor circula
Siemens a depus ofertă la licitația pentru 12 trenuri pe hidrogen în România. Pe ce rute vor circula
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că astăzi, 28 aprilie 2025, a avut loc ședința Comisiei de evaluare, ...
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani
IBM va investi, în următorii cinci ani, 150 de miliarde de dolari în Statele Unite, inclusiv în facilităţi pentru producţia ...
Update: Producția a fost reluată la două centrale electrice din Portugalia. Compania portugheză REN susține că pana de curent a fost produsă de un fenomen atmosferic rar
Update: Producția a fost reluată la două centrale electrice din Portugalia. Compania portugheză REN susține că pana ...
Update: REN, compania responsabilă cu transportul energiei electrice şi gazelor naturale în Portugalia, a anunţat luni ...