Semne de recesiune ca în 1930

În favoarea continuării reformelor s-a declarat şi David Lipton, nr. 2 în ierarhia FMI, care însă a avertizat că reformele trebuie însoţite de măsuri de dezvoltare pentru ca Europa să nu cadă într-o perioadă de stagnare, relateaza Rador. 

Într-un interviu acordat la Londra, David Lipton a subliniat că Europa „trebuie în continuare să adopte reforme cruciale, dacă doreşte să lase în urmă criza şi să se întoarcă în sfârşit la dezvoltare şi la crearea de locuri de muncă. Acest proces nu este garantat în niciun fel, dar este realizabil”.

Vorbind despre „riscul ca Europa să cadă în stagnare”, el le-a cerut politicienilor europeni să „acţioneze acum pentru a-şi consolida perspectivele de dezvoltare”. „Investiţiile scad, iar locurile de muncă se reduc în continuare” într-o Europă care se află în urma Statelor Unite şi a ţărilor emergente în ceea ce FMI numeşte „relansarea cu trei viteze” a economiei mondiale, a precizat el, adăugând că „alegerea nu este pur şi simplu între austeritate şi dezvoltare”, ci cum ţările europene care trebuie să-şi asaneze finanţele publice vor reuşi să facă în aşa fel încât să se asigure că politicile lor bugetare sunt „favorabile dezvoltării”.

Lipton a mai apreciat că Banca Centrală Europeană are încă o „mică marjă de manevră pentru o relaxare mai mare, dat fiind că presiunile inflaţioniste sunt ţinute sub control” şi că este posibil să fie nevoie „de măsuri suplimentare neconvenţionale şi de acţiune pe lângă uniunea bancară”.

Mai flexibil a părut comisarul european pentru afaceri economice Olli Rehn care, într-o conferinţă de presă susţinută joi, a declarat că ţările UE continuă să-şi consolideze finanţele publice, dar că – după recăpătarea parţială a credibilităţii lor pe pieţe – acum îşi încetinesc ritmul de ajustare.

Între timp, Ministerul german al Economiei a anunţat miercuri noile sale prognoze cu privire la mersul economiei germane, vorbind de o dezvoltare de 0,5% anul acesta şi de 1,6% în 2014. Ministrul german a vorbit şi despre Franţa pe care a evitat însă să o critice pentru neatingerea obiectivului cu privire la deficitul bugetar, spunând că „ştim că Franţa depune cel mai mare efort posibil” pentru a reuşi ajustarea bugetară şi pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea economiei sale.

Asemanarile cu Marea Depresiune

In anii ’20, economia SUA a inregistrat o crestere sustinuta. A fost un asa numit boom economic. S-a dezvoltat la scara larga productia de bunuri in serie (gratie companiei Ford care a introdus sistemul odata cu celebrul Model T), iar consumul pe credit a fost incurajat, la fel ca si in anii de dinainte de criza izbucnita in 2008.

La inceputul lui 1929, preturile actiunilor de pe burse atinsesera maxime istorice. Tot atunci insa apareau primele probleme structurale in economie, atat peste ocean, cat si in Europa. Avansul economic al SUA a franat brusc, iar Marea Britanie se confrunta cu deflatie si o rata ridicata a somajului. De asemenea, moneda britanica era supraevaluata si ingreuna exporturile.

In septembrie si octombrie 2009 mai multe companii au anuntat rezultate financiare sub asteptari, cauzand scaderea valorii actiunilor pe burse. Pe 28 octombrie (Lunea Neagra), a avut loc un crah pe bursa de la New York. Titlurile au pierdut in medie 13% din valoare. Panica a cuprins investitorii, care au inceput sa vand masiv. Astfel, marti, pe 29 octombrie 1929, a mai urmat o cadere abrupta (Martea Neagra). Increderea in economie s-a evaporat si criza a inceput sa extinda in sistemul financiar. Pana in 1932, bursa americana sccazuse cu 89% comparativ cu varful atins in septembrie 1929.

Oamenii, speriati, au inceput sa-si scoata banii din banci. In primele 10 luni din 1939, 744 institutii de credit americane au falimentat. Prin comparatie, in SUA, in perioada 2008 – 2010 numarul de banci care s-au prabusit a fost de cateva zeci. Cozile uriase de oameni asteptand la sucursale pentru a-si scoate banii erau prezente peste tot.

La fel ca si astazi, bancile care au supravietuit valului de falimente au refuzat sa mai acorde credite. Implicit, au scazut investitiile, iar companiile nu au mai avut bani pentru extindere. Astfel, au concediat milioane de angajati si rata somajului a crescut rapid.

Odata cu scaderea productiei, au scazut si preturile. A aparut astfel deflatia, care a facut dificila plata datoriilor contractate in anii ’20. Scaderea preturilor i-a incurajat pe oameni sa stranga bani, in loc sa cheltuiasca.

Criza s-a propagat rapid in Europa. America imprumutase multi bani statelor de pe batranul continent pentru a-si reface infrastructura distrusa in Primul Razboi Mondial. Statele din Europa nu si-au mai putut permite sa plateasca datoriile.