Senat: Ajutoare de stat pentru crescătorii de porci în valoare de jumătate de miliard de euro

Economica.net
10 04. 2017
porc_6785496758940_35818800

Potrivit senatorului PSD Doina Silistru, care se numără printre iniţiatori, propunerea are ca obiect instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv implementarea Programului carne de porc din fermele româneşti. Astfel, urmează să se acorde ‘ajutoare destinate depăşirii dificultăţilor din sector, în sensul dezvoltării activităţii de creştere a porcinelor şi al menţinerii cel puţin a nivelului actual de producţie’.

În 2017 urmează să fie alocate 86 de milioane de euro de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii.

‘Peste 60% din carnea de porc pe care o mâncăm în România este din import. (…) Este un sector vitregit şi a rămas aşa probabil şi din cauza celor mulţi ani în urmă când am avut interzis, pe de o parte, exportul chiar al cărnii de porc în carcase, neputând vorbi de porcul viu. Schema, aşa cum a venit ea în prima fază la noi la comisie, a suferit modificări în sensul în care cei 446 de milioane de euro sunt prinşi în acest moment în lege, cei 86 de milioane pentru anul acesta sunt, de asemenea, prinşi în lege, dar ceea ce este important şi nu s-a spus aici este că există un amendament în urma căruia aceste sume care nu s-au consumat în acest an vor fi reportate în viitor’, a explicat, în timpul dezbaterilor, senatorul PNL Costel Şoptică.

Senatul este prima Cameră sesizată, for decizional în acest caz fiind Camera Deputaţilor.