Senat: Amenzi contravenţionale pentru cei ce produc zgomote mai puternice de 35 de dB în locuinţă

Senatul a adoptat miercuri o propunere legislativă de modificare a Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prin care se stabilesc limite de zgomot maxim admisibile în locuinţe şi în instituţii publice şi amenzi pentru depăşirea acestora.
Economica.net - mie, 07 mart. 2018, 12:43
Senat: Amenzi contravenţionale pentru cei ce produc zgomote mai puternice de 35 de dB în locuinţă

Actul normativ, iniţiat de parlamentari USR, mai prevede introducerea în sarcina agentului constatator a obligaţiei de a măsura nivelul zgomotului cu ajutorul unui sonometru omologat şi verificat metrologic.

Punctul de vedere al Guvernului a fost negativ, pe motiv că ‘modalitatea de calcul al nivelului de presiune acustică este nepotrivită (…) în contextul în care la apariţia organelor de ordine publică solicitate prin apelul 112 astfel de activităţi încetează’.

Potrivit actului normativ, amendat în Comisia juridică şi adoptat de plen, constituie contravenţie ‘tulburarea fără drept a liniştii persoanelor din locuinţe sau din alte imobile cu funcţiuni echivalente locuirii, între orele 7,00 – 14,00 şi 16,00 – 23,00 de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 35 dB, măsurat în interiorul locuinţei sau al imobilului persoanei vătămate, în camera indicată de aceasta, cu ferestrele închise, ca urmare a producerii de zgomote, larmă, strigăte, ţipete ori alte manifestări similare sau a folosirii oricărui aparat, obiect ori instrument muzical’.

Tot contravenţie constituie depăşirea nivelului de presiune acustică de 30 dB în locuinţe între orele 14,00 – 16,00 şi 23,00 – 7,00, măsurat în condiţii similare.

Propunerea legislativă amendată încadrează tot la contravenţii ‘tulburarea fără drept a activităţilor desfăşurate în clădirile în care funcţionează instituţii de învăţământ, spitale sau alte centre de îngrijire medicală, instanţe de judecată, alte autorităţi publice centrale sau locale, instituţii publice, regii autonome, societăţi reglementate de Legea societăţilor 31/1990, lăcaşe de cult, partide sau alte formaţiuni politice, organizaţii guvernamentale ori neguvernamentale, ambasade sau reprezentanţe ale altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, în timpul de funcţionare, dacă acesta se încadrează între 7,00 – 23,00, de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 45 dB’. Pentru intervalul orar 23,00 – 7,00, nivelul stabilit este de 35 dB.

Un alt amendament stabileşte că, atunci când măsurarea zgomotului nu se poate realiza din cauze ce ţin de caracteristicile mijlocului tehnic, ale procedurii de măsurare sau de natura zgomotului produs, constatarea contravenţiilor se va face pe baza propriilor simţuri ale agentului constatator.

Contravenţiile referitoare la tulburarea prin zgomot a liniştii publice pot fi constatate nu doar de către ofiţerii sau agenţii de poliţie, ci şi de către primar, împuterniciţii acestuia, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii din Jandarmerie, poliţiştii de frontieră.

Actul normativ stabileşte amenzi de până la 1.500 de lei şi prevede majorarea cu jumătate a limitelor amenzilor în cazul repetării contravenţiilor.

Propunerea legislativă, care a fost adoptată de Senat cu 80 de voturi ‘pentru’, unul ‘împotrivă’ şi o abţinere, va fi dezbătută de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Fabricile Volkswagen, inclusiv cele germane, încă pot fi închise, dacă productivitatea nu e îmbunătățită
Fabricile Volkswagen, inclusiv cele germane, încă pot fi închise, dacă productivitatea nu e îmbunătățită
Directorul financiar al Volkswagen, Arno Antlitz, a declarat, în comentarii adresate investitorilor, văzute de Reuters miercuri, că următorul pas pentru a face fabricile sale germane competitive......
Top cele mai scumpe autostrăzi de construit în România. Secțiuni din A8, Autostrada Transilvania și A1 costă mai mult de 30 de milioane de euro/kilometru
Top cele mai scumpe autostrăzi de construit în România. Secțiuni din A8, Autostrada Transilvania și A1 costă mai mult ...
Cea mai scumpă autostradă de construit în funcție de valoarea pe kilometru este A8 Târgu Neamț - Iași - Ungheni, potrivit ...
Schimbări privind asigurarea opţională la pensie prin declaraţia unică pentru anul 2025. Oamenii vor primi formularul declaraţiei precompletat de ANAF în 2026
Schimbări privind asigurarea opţională la pensie prin declaraţia unică pentru anul 2025. Oamenii vor primi formularul ...
Persoanele fizice care realizează doar venituri din activităţi independente şi/sau din drepturi de proprietate intelectuală, ...
M&A 2025: Cumpărătorii fac jocurile, dar antreprenorii țin linia
M&A 2025: Cumpărătorii fac jocurile, dar antreprenorii țin linia
Anul 2025 va fi unul bun pentru piața fuziunilor și achizițiilor (M&A), dar vom avea mai puține tranzacții pe zona de ...