Senat: Comisia de buget-finanţe a adoptat raport favorabil propunerii legislative a PSD de eliminare a 102 taxe nefiscale

Economica.net
17 10. 2016
coins_currency_investment_insurance_98438600

Potrivit preşedintelui Comisiei, Viorel Arcaş, amendamentele au fost propuse de Consiliul Legislativ însă ele ‘nu schimbă cu nimic fondul problemei’.

Comisia pentru buget a aprobat raportul de admitere cu amendamente cu şase voturi pentru şi o abţinere.

În timpul dezbaterii în comisie a propunerii de lege, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Mariana Vizoli a precizat că o parte dintre taxele cuprinse în iniţiativa de lege au fost anterior eliminate, motiv pentru care Ministerul Finanţelor nu susţine actul normativ.

‘Prin expunerea de motive s-a precizat faptul că impactul bugetar al măsurilor propuse este de 0,07% din PIB. Din calculele noastre a rezultat că de fapt e vorba de 0,2% PIB, respectiv măsurile ar avea un impact negativ de 1,6 miliarde lei, dintre care aproximativ un miliard reprezintă diminuarea veniturilor bugetului consolidat şi 545 milioane creşterea cheltuielilor, în condiţiile în care se propune acoperirea reducerii veniturilor SRR şi SRTv. O parte dintre taxele care sunt menţionate în proiect deja sunt eliminate prin actuala legislaţie. (…) Poziţia ministerului şi, implicit, a Guvernului este că nu susţine modificarea acestei legi’, a spus reprezentantul Ministerului de Finanţe.

În replică, senatorul PSD Eugen Teodorovici a solicitat ministerului să transmită Comisiei, în scris, calculul efectuat cu privire la fiecare taxă în parte.

‘Doamnă secretar de stat, aţi spus că undeva la un miliard şi ceva de RON ar fi, dincolo de ceea ce înseamnă taxa radio-tv, impactul bugetar. Înseamnă că îl aveţi calculat pe fiecare taxă în parte. Ne puteţi prezenta şi nouă o situaţie? Dacă ne-o daţi în scris… dar să ne spuneţi şi nouă cum vede Ministerul Finanţelor impactul fiecărei taxe, că diferenţa de la 0,07 la 0,2 e una foarte mare’, a spus Teodorovici.