Senat: Propunerea a două asociaţii de revizuire a articolului din Constituţie privind familia, trimisă la CCR
‘Această solicitare a fost trimisă Curţii Constituţionale. Prin urmare, ea nu este în procedura parlamentară’, a precizat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul şedinţei Biroului permanent de luni.
Preşedintele Asociaţiei Neamunit, Aureliu Surulescu, reaminteşte, în adresa înaintată Senatului, că între noiembrie 2015 şi mai 2016, în România au fost strânse peste trei milioane de semnături de la cetăţenii cu drept de vot în favoarea modificării articolului 48 din Constituţie, cu privire la definirea căsătoriei ca ‘unirea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie’.
‘Vă solicităm să consideraţi drept o prioritate luarea în discuţie, aducerea pe ordinea de zi şi votarea până pe 15 octombrie a Legii pentru organizarea referendumului odată cu alegerile legislative din decembrie 2016, pentru a vă arăta respectul faţă de voinţa cetăţenilor români care au semnat această iniţiativă şi a da cetăţenilor României posibilitatea democratică de a-şi exprima prin vot opinia în legătură cu această chestiune, pe care noi o considerăm fundamentală pentru viitorul ţării şi al societăţii noastre româneşti’, se arată în documentul citat.
Articolul 48 (1) din Constituţie stipulează că ‘familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor’.