Senat: Termenul pentru raportul activităţii Comisiei de evaluare a stării de democraţie, prelungit cu şase luni
Potrivit hotărârii adoptate luni de plen, comisia îşi va înceta activitatea după adoptarea acestui raport de activitate.
‘Se constituie Comisia specială pentru evaluarea stării de democraţie şi a statului de drept în România în scopul de a întocmi şi de a prezenta Senatului şi, prin intermediul acestuia, societăţii româneşti o evaluare amănunţită, analitică şi obiectivă atât a calităţii practicilor şi instituţiilor democratice din România, cât şi a modului în care puterile în stat funcţionează potrivit principiului constituţional al separaţiei, echilibrului şi controlului reciproc’, se arată în proiectul de hotărâre, care a fost adoptat în iunie 2015, la înfiinţarea Comisiei speciale, la propunerea preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Potrivit hotărârii, Comisia specială are următoarele atribuţii: organizează dezbateri publice şi consultări cu societatea civilă, mediul academic şi reprezentanţi ai instituţiilor, întocmeşte o documentare extensivă cu privire la tematica aflată sub evaluare. De asemenea, printre atribuţiile comisiei se află realizarea unui raport care va măsura participarea şi reprezentarea politică, densitatea şi intensitatea reţelelor de asociativitate, libertatea de exprimare, respectul faţă de minorităţile de orice natură, gradul de acceptabilitate a pluralismului, raportul dintre viaţa privată şi securitatea colectivă, capacitatea de reglare a erorilor şi abuzurilor instituţionale, responsabilitatea politică, transparenţa deciziilor guvernamentale, calitatea deliberării instituţionale şi a dezbaterii publice, independenţa şi imparţialitatea sistemului judiciar, rigoarea şi raţionalitatea procedurilor, controlul Parlamentului asupra Executivului, controlul civil asupra instituţiilor de forţă, consistenţa drepturilor şi libertăţilor individuale precum şi a garanţiilor constituţionale, formele şi eficacitatea controlului cetăţenesc asupra tuturor instituţiilor şi puterilor statului.