Senatorii au adoptat un proiect privind introducerea impozitului specific
Mai exact, este vorba despre proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin care se introduce impozitul forfetar, fiind redenumit de Comisia de buget-finanţe drept impozit specific, prin amendamentele adoptate.
Raportul cu amendamente admise şi un amendament respins a fost adoptat cu 74 voturi pentru, 47 împotrivă şi nicio abţinere. În ceea ce priveşte proiectul de lege, acesta a fost adoptat cu 71 voturi pentru, 51 împotrivă şi o abţinere.
În raportul Comisiei de buget-finanţe se arată că au fost formulate mai multe amendamente la proiectul de lege, printre care şi schimbarea denumirii impozitului forfetar în ‘impozit specific’.
Potrivit amendamentelor adoptate, plătitori ai impozitului specific unor activităţi sunt persoanele juridice române care la data de 31 decembrie a anului precedent îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au înscrisă principală sau secundară un dintre următoarele codurile CAEN 4520 – întreţinerea şi repararea autovehiculelor, 5510 – hoteluri şi alte facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, 5530 – parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, 5590 – alte servicii de cazare, 5610 – restaurante, 5621 – activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente, 5629 – alte servicii de alimentaţie, 5630 – baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor; au realizat, conform datelor din situaţiile financiare anuale/raportărilor contabile anuale, o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, calculate la cursul de schimb valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent celui pentru care se datorează impozitul; au pondere, în total venituri, de peste 70% a veniturilor obţinute din desfăşurarea corespunzătoare codurilor CAEN; au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 350 şi nu se află în dizolvare, potrivit Legii.
Guvernul României este iniţiator, iar Senatul este prima cameră sesizată.