Senatorii au modificat cadrul legal pentru salariile inspectorilor ANI

Economica.net
15 04. 2013
leu__bani_29901300

Proiectul, iniţiat de Ministerul Justiţiei, şi care a fost adoptat de Camera Deputaţilor, face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind cameră decizională în acest sens.

În motivarea sa, Florin Moţiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a arătat că ANI se confruntă în prezent cu un deficit major de personal şi a pledat pentru asigurarea unui cadru salarial corespunzător. „Proiectul de lege propune exclusiv modificarea cadrului legal privind salarizarea funcţiilor de specialitate din cadrul ANI prin stabilirea unor salarii de bază pentru aceştia prin asimilate cu salariilor inspectorilor de concurenţă din cadrul Consiliului Concurenţei. Urgenţa şi necesitatea acestui demers sunt justificare prin faptul că neasigurarea unui cadru salarial corespunzător ar fi de natură să afecteze eficienţa în viitor Agenţiei şi de natură să ridice noi teme de discuţie în cadrul MCV”, a argumentat secretarul de stat.

Raportul Comisiei juridice a fost prezentat de preşedintele acesteia, senatorul PNL Tudor Chiuariu, comisie care, împreună cu cea de muncă, a dat aviz favorabil acestui raport.

Senatorul PNL Cristiana Anghel le-a cerut iniţiatorilor ca, odată cu majorarea salariilor inspectorilor ANI, să fie majorate şi cele ale profesorilor, doctorilor şi altor categorii sociale utile pentru societate, spre deosebire de ANI „care a făcut extraordinar de mult rău”.

„Salarizarea să fie la nivelul corespunzător rolului, atribuţiilor şi statutului acestei instituţii. Stimate domn, atunci hai să facem salariile conform atribuţiilor, rolului şi statutului acestei instituţii şi profesorilor, medicilor şi chiar şi nouă care, până la urmă, am fost obligaţi să renunţăm la multe lucruri. Nu sunt de acord cu acest proiect. În motivare se spune, în ultimul raport al comisiei către Parlamentului European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV din 18 iulie, se menţionează importanţa susţinerii instituţionale a ANI. Cine este Comisia Europeană şi ce drept are să ne recomande nouă susţinerea sau nesusţinerea acestei instituţii, care a făcut extraordinar de mult rău. Aş vrea să le văd şi eu eficienţa şi apoi să le mărim salariile. Deocamdată, au destul!”, a argumentat Cristiana Anghel.

În opinia senatorului PP-DD Tudor Barbu, subiectul este unul delicat. „Şi mă văd nevoit să întreb retoric: care va fi explicaţia pe care o vom da când vom ieşi pe uşile Senatului(…) la întrebarea de ce s-a discutat, s-a votat şi s-a pus în aplicare un astfel de proiect de lege într-o ţară în care nu sunt bani pentru pensii, într-o ţară în care nu sunt bani de salarii pentru cei care produc cu adevărat bani la buget. Dacă îmi aduc bine aminte, ANI nu a adus la buget banii pe care îi estimam noi ca cetăţeni sau aleşii din Legislativul trecut care au înfiinţat această instituţie. Vreau să ştiu dacă reprezentanţii guvernului Ponta aici prezent ne poate spune care sunt beneficiile pe care aceşti oameni le-au adus atât bugetului cât şi contribuabilului, pentru a justifica o creştere salarială într-o ţară bântuită de „nu avem bani”, a spus Tudor Barbu.

În replică, secretarul de stat din MJ a arătat că în motivarea actului normativ se face precizarea şi a sumelor care s-au făcut venit la stat în urma activităţii inspectorilor ANI.