Senatorii au rămas fără bani pentru deplasările în afara ţării

Economica.net
12 11. 2011

Vestea bugetului epuizat pentru deplasări externe a fost dată oficial de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, la ultimul Birou Permanent.

„Aşa cum am informat şi în urmă cu două săptămâni, din punct de vedere al execuţiei bugetare al anului în curs, la capitolul Deplasări externe, în fapt, bugetul nostru este epuizat. Deci, până atunci nicio acţiune externă nu se mai derulează până când avem un răspuns formal în care să putem să funcţionăm”, a spus Mircea Geoană, potrivit stenogramelor şedinţei.

Senatorii au avut la dispoziţie pentru deplasările externe din cursul acestui an aproximativ 350.000 de euro. Pentru o singură deplasare a unui senator liberal în Panama, s-au cheltuit peste 13.000 de lei. Anul viitor însă, bugetul pentru deplasări externe este de 10 de ori mai mic şi asta pentru că senatorii au preferat să direcţioneze bani către deplasările interne.