Senatorii au respins acordarea a 500 de lei pentru nou-născuţi

Economica.net
10 09. 2013
2172_42064900

Senatul a respins acest proiect cu 84 voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi 15 abţineri.

Punctul de vedere al Guvernului a fost prezentat în şedinţa de plen de secretarul de stat Georgeta Bratu, care a spus că un proiect similar a funcţionat în perioada 2007 – 2010, denumit atunci „trusoul pentru nou-născuţi”.

„Având în vedere că proiectul de act normativ nu este în concordanţă cu Legea 272 privind asistenţa socială, în sensul că toate beneficiile se raportează la indicatorul social de referinţă şi efortul financiar suplimentar de peste 100 milioane lei, Guvernul nu susţine propunerea legislativă”, a declarat secretarul de stat.

Pe de altă parte, senatorul PDL Dumitru Oprea a criticat faptul că luni s-a votat procedură de urgenţă pentru creşterea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi de consilii judeţene şi vicepreşedinţi, în schimb pentru trusoul nou-născuţilor nu se găsesc bani.

„Ieri (luni – n.r.) a fost procedură de urgenţă pentru creşterea salariilor la primari, la viceprimari, preşedinţi de consilii judeţene şi vicepreşedinţi. Sper ca, atunci când o să vină în procedură de urgenţă propunerea, să se prezinte la fel fişa financiară, ca de fapt şi la Inspectoratul de Stat în Construcţii, unde ministrul are libertatea să facă posturi şi să le crească şi să le sporească, dar nu am văzut fişa financiară. Şi acum, pentru alocaţia copiilor, ce argument că nu e fişa financiară? Dar pentru celelalte propuneri există?”, a întrebat senatorul democrat-liberal.

În timpul dezbaterilor, senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu i-a îndemnat pe senatori să nu trateze proiectul de lege ca pe un proiect al Opoziţiei.

„Ştiu că şi acest proiect de lege va cădea datorită votului majoritar USL. Ştiu că şi de data aceasta copii românilor vor rămâne doar cu şansa de a fi mâncaţi de câini şi nu de a primi o alocaţie mai mare. (…) Nu este un proiect de lege demagogic, el aparţine reprezentanţilor PP-DD şi poate veţi considera că vom găsi şi resurse”, a arătat Vochiţoiu.

Senatul este prima cameră sesizată.