Senatorul PNL Florin Cîțu și deputații de la Forța Dreptei Ionel Dancă şi Antonel Tănase au depus separat două proiecte de lege pentru reducerea impozitului pe dividende

Fostul prim-ministru liberal Florin Cîțu a anunțat astăzi pe pagina sa de Facebook că a depus la Parlament un proiect de lege prin care impozitul pe dividende să fie redus de la 85 la 5% și pentru reducerea pragului de plată a contribuției de sănătate de la 24 de salarii minime la 12 salarii minime în cazul veniturilor realizate din chirii.
Ion Dobreanu - mar, 07 mart. 2023, 16:59
Senatorul PNL Florin Cîțu și deputații de la Forța Dreptei Ionel Dancă şi Antonel Tănase au depus separat două proiecte de lege pentru reducerea impozitului pe dividende

Potrivit fostului premier, soluția liberală pentru economie înseamnă taxe puține și mai mici. Cîțu nu uită nici acum să se răfuiască acid cu PSD, acutalul aliat al partidului din care face parte, PNL. Un lucru obișnuit pentru el de când nu mai deține funcții importante în partid.

„❗❗❗Am depus proiectul de lege pentru reducerea impozitului pe dividende de la 8% la 5% și pentru reducerea pragului de plată a contribuției de sănătate de la 24 de salarii minime la 12 salarii minime în cazul veniturilor din chirii. ❗❗❗

Soluția liberală pentru economie înseamnă taxe puține și mai mici, colectare mai bună și reducerea cheltuielilor de funcționare a statului. Am demonstrat că se poate în 2020-2021 și economia a crescut cu 5.9% pe an fără creșteri de prețuri sau dobânzi.

Trebuie să eliminăm toate efectele nocivei ordonanțe 16/2022 impusă de PSD. Exact cum am făcut în 2020 când am eliminat toate taxele și restricțiile impuse de PSD prin ordonanța 114/2018.
Oricât ar țipa propaganda socialistă TOȚI indicatorii economici arată că România a fost mai bine administrată în guvernarea liberală. #forumuldedreapta #maibinefarapsd #RomaniiTrebuieSaStie”, a scris Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Tot astăzi, deputaţii neafiliaţi Ionel Dancă şi Antonel Tănase, care sunt înscriși în partidul Forța Dreptei condus de fostul premier liberal Ludovic Orban, au iniţiat un proiect de lege care elimină contribuţiile de sănătate pe dividende şi pe veniturile obţinute din chirii şi supraimpozitarea contractelor part-time, relatează News.ro.

„Alături de colegul meu Antonel Tănase, am iniţiat un proiect de lege, cu susţinerea colegilor parlamentari din Forţa Dreptei, pentru anularea majorărilor de taxe şi impozite introduse de coaliţia PSD – PNL în anul 2022. Forţa Dreptei este singurul partid liberal din Parlamentul României care apără în continuare iniţiativa privată, economia privată şi pe cei care mişcă lucrurile înainte şi fac posibilă dezvoltarea României. De aceea, credem că este absolut necesar ca toate majorările de taxe şi impozite introduse de coaliţia PSD – PNL în anul 2022 să fie anulate. Prin proiectul de lege iniţiat de parlamentarii Forţa Dreptei propunem revenirea la impozitul pe dividende de la 8% la 5%”, a explicat Ionel Dancă, marţi la Parlament.

Deputatul a mai precizat că o modificare pe care o prevede propunerea legislativă vizează eliminarea contribuţiilor de sănătate pe dividende şi pe veniturile obţinute din chirii.

„Este o aberaţie să se impună contribuţii sociale de sănătate pe dividende, pe capital, ca şi cum dividendele ar merge la spital. Este o măsură aberantă introdusă de PSD şi pe care, de această dată, Guvernul PSD – PNL a reintrodus-o prin Ordonanţa 16 de anul trecut. Propunem eliminarea acelei aberaţii de supraimpozitare a contractelor part-time.

Nicăieri în lume un angajat care munceşte 2 ore, 4 ore nu este obligat să plătească impozite şi contribuţii sociale la nivelul de 8 ore, adică mai mult decât a prestat. Propunem prin acest proiect anularea majorărilor de taxe locale pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, pentru că PSD şi PNL în primul rând a majorat salariile primarilor şi aleşilor locali, după care a majorat taxele locale pentru a face rost de bani pentru plata acestor salarii majorate pentru aleşii locali”, a completat Dancă.

Citește și:

Sursa foto: Facebook.com/florinVcitu și News.ro

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...