Senatorul Sorin Lazăr, în conflict de interese pentru că şi-a angajat fiul

Inspectorii de integritate au sesizat PICCJ pentru a-l cerceta pentru conflict de interese pe senatorul Sorin Constantin Lazăr care a favorizat numirea fiului său în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 07:07

În urma evaluărilor demarate la data de 28 iunie, inspectorii de integritate au constatat că Sorin Lazăr, senator PSD, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Mihai Eduard Lazăr, în perioada 1 septembrie 2010 – 1 octombrie 2011 în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, potrivit Medifax.

Beneficiul patrimonial obţinut de către fiul parlamentarului a fost de 6.434 lei.

Senatorul a fost informat cu privire la declanşarea activităţii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază şi s-a prezentat la sediul ANI, unde a refuzat să depună însă un punct de vedere cu privire la aspectele constatate, susţine ANI.

În acest context, ANI a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibila săvârşire de către Sorin Lazăr a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 2531 din Codul Penal al României şi a dispus iniţierea demersurilor în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la săvârşirea de către 13 deputaţi a infracţiunii de conflict de interese.

Beneficiul patrimonial total, obţinut de rudele celor 13 deputaţi în urma angajării prin nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese, este de 495.549 lei (aproximativ 117.186 euro).

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...