Senatul a adoptat extinderea valabilităţii voucherelor de vacanţă de anul trecut până pe 31 mai 2021

Senatul a adoptat în şedinţa online de azi un proiect de lege care prevede faptul că voucherele de vacanţă aferente anului 2020 vor fi emise doar pe suport electronic, iar cele de anul trecut vor fi prelungite până la 31 mai 2021, în contextul situaţiei epidemiologice actuale, potrivit unui proiect adoptat în şedinţa online de joi a Senatului.
Economica.net - J, 23 apr. 2020, 09:02
Senatul a adoptat extinderea valabilităţii voucherelor de vacanţă de anul trecut până pe 31 mai 2021

„La acest moment, având în vedere riscurile crescute asociate situaţiei epidemiologice şi măsurile dispuse de autorităţile competente în contextul decretării stării de urgenţă pe teritoriul României, beneficiarii voucherelor de vacanţă se află în imposibilitatea folosirii acestora, aşadar este necesară prelungirea valabilităţii voucherelor emise în perioada martie 2019 – decembrie 2019 până la data de 31 mai 2021, acestea urmând a fi utilizate ulterior încheierii situaţiei epidemiologice actuale şi a efectelor acesteia, în condiţii de siguranţă”, se precizează în expunerea de motive a proiectului iniţiat de Guvern.

Proiectul de act normativ mai prevede emiterea pentru anul 2020 a voucherelor de vacanţă doar pe suport electronic, „pentru a nu pune în pericol sănătatea beneficiarilor, având în vedere situaţia actuală extraordinară cauzată de pandemia infecţiei cu COVID-19 şi riscurile asociate acesteia”.

Grupurile parlamentare din Senat au votat în favoarea proiectului, apreciind că voucherele de vacanţă reprezintă un important beneficiu extra salarial pentru angajaţii din sectorul bugetar, dar şi un mod de a susţine turismul românesc.

Proiectul legislativ pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.35/2020 privind modalitatea de emitere şi prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID – 19, va fi transmis Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Brandul de suplimente naturale COSMO PHARM intră în rețeaua de magazine Notino
Brandul de suplimente naturale COSMO PHARM intră în rețeaua de magazine Notino
- Cumpărătorii au la dispoziție, atât online, cât și în magazinele fizice Notino, o selecție de 54 de suplimente de calitate premium din gamele: beauty, longevitate și anti-aging,......
CNIR preia proiectul Drumului de Legătură între Autostrada A0 București și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Otopeni
CNIR preia proiectul Drumului de Legătură între Autostrada A0 București și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Otopeni
Compania Națională de Investiții Rutiere preia proiectul "Drum de Legătură între Autostrada de Centură București ...
Încă un om de știință din domeniul nuclear asasinat în Iran, înainte de încetarea focului
Încă un om de știință din domeniul nuclear asasinat în Iran, înainte de încetarea focului
Mass-media iraniene au informat marți despre moartea unui alt om de știință din domeniul nuclear, cu puțin timp înainte ...
Bancherii, revoltați de noul impozit pregătit de Guvern:  impact negativ asupra populației, antreprenorilor și economiei în general!
Bancherii, revoltați de noul impozit pregătit de Guvern: impact negativ asupra populației, antreprenorilor și economiei ...
Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) arată că nu a știut absolut nimic despre intenția guvernului de a ...