Senatul a adoptat legea care instituie programul de finanţare Start-up Nation Romania
În cadrul dezbaterilor, senatorul PSD Titus Corlăţean a subliniat că măsurile stabilite prin ordonanţă sunt prevăzute în programul de guvernare şi vizează crearea de noi locuri de muncă pentru tineri.
‘Este un punct important în programul de guvernare pe care PSD, împreună cu aliaţii din ALDE, şi l-au propus. A fost validat prin vot, a fost prezentat în programul de guvernare, votat în Parlamentul României şi astfel este pus în practică, deci este un angajament politic. (…) Cei 40.000 de tineri cărora le este adresat acest program, cu aproximativ 40.000 de euro finanţare pentru fiecare din afacerile pe care le-ar promova, dacă vor implica măcar două locuri de muncă create, dacă nu trei, asta înseamnă 80.000 – 120.000 de locuri de muncă pentru tineri, ceea ce ar fi un lucru foarte important. Eu cred că merită susţinut acest proiect’, a afirmat Corlăţean, în plenul Senatului.
Senatorul PNL Carmen Hărău a anunţat că şi liberalii vor vota legea, însă a atras atenţia că succesul sau eşecul acestui program depinde de normele de aplicare a legii.
‘Fără discuţie, din perspectivă liberală, este o mână întinsă economiei, însă, iadul fiind pavat cu bune intenţii, vă informez că un studiu al IPP făcut cu ajutorul ASE a conchis, făcând o analiză post factum, că niciunul dintre cele opt programe de acest tip analizate (…) n-a obţinut efecte economice semnificative, ceea ce mă face să atrag din nou atenţia, la fel cum am făcut-o cu ceva vreme în urmă, că normele de aplicare, deci modalitatea în care acest act normativ va fi implementat, vor face diferenţa între un nou eşec, cel puţin al nouălea, şi succes. Şi cum beneficiile sociale promise şi pe care dvs, prin Guvernul Grindeanu, doriţi să le oferiţi sunt consistente, iar banii sunt puţini, vom avea grijă să fim atenţi la modalitatea în care dvs implementaţi acest act normativ, deşi îl vom vota astăzi semnând un cec în alb’, a afirmat senatorul PNL.
Şi reprezentanţii UDMR au fost de acord că iniţiativa Guvernului este benefică pentru economie.
‘UDMR salută această iniţiativă. Credem că acest program este unul bine-venit şi va ajuta la dezvoltarea economiei. (…) Vreau să atrag atenţia asupra responsabilităţii pe care o au reprezentanţii ministerului şi Guvernul pentru că detaliile acestui program se vor regăsi într-o hotărâre de guvern şi aceste detalii vor determina eşecul sau succesul acestui program’, a declarat Lorand Turos.
Proiectul legii de aprobare a OUG 10/2017 a fost votat şi de senatorii USR.