Senatul a adoptat legea RCA. PNL a cerut în plen demisia directorului ASF, Mişu Negriţoiu
Plenul a aprobat raportul de admitere cu amendamente întocmit de Comisia pentru buget cu 73 de voturi ‘pentru’, opt voturi ‘împotrivă’ şi 13 abţineri.
Propunerea de lege este iniţiată de senatorii PSD Viorel Arcaş, Leonardo Badea, Marius Bota, Eugen Teodorovici şi senatorul UDMR Vegh Alexandru, are un caracter ordinar, iar Senatul a adoptat-o, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 74 de voturi ‘pentru’, cinci voturi ‘împotrivă’ şi opt abţineri.
În schimb, liberalii au susţinut că Guvernul urmează să dea o ordonanţă de urgenţă pe această temă, iar proiectul nu se mai impune şi au cerut demisia preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, pentru modul în care gestionează criza asigurărilor, scrie News.ro.
Propunerea legislativă mai prevede că vârsta nu va mai fi un criteriu pentru stabilirea preţului poliţei RCA. De asemenea, service-urile vor fi obligate să asigure toate reparaţiile unui autoturism asigurat.
Proiectul prevede că un contract RCA poate fi facut în rate, pe o perioadă şi mai mică (de exemplu, între 1 şi 3 luni). Asiguratorul va fi obligat să achite paguba într-un termen stabilit de lege, în caz contrar li se va retrage licenţa. În plus, tractarea autovehiculului avariat va trebui să fie asigurată prin poliţa RCA.
Senatorul PNL Teodor Atanasiu a declarat în plenul Senatului că Guvernul va da, miercuri, o Ordonanţă de urgenţă care va reglementa preţul RCA. „Nu mai este cazul să parcurgem lunga procedură parlamentară”, a menţionat Atanasiu.
Ioan Chelaru (PSD) a replicat afirmând că Guvernul are putere legislativă doar prin delegare de la Parlament, care este forul legislativ prin excelenţă. „Nu cred că putem să ne derobăm de la această putere legislativă”, a spus Chelaru.
Liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor i-a răspuns lui Teodor Atanasiu, precizând că este nedumerit că un coleg se întreabă de ce Parlamentul face legi. „Acest act normativ, această iniţiativă a fost depusă la senat în 16 mai, a urmat un parcurs. De ce în 60 de zile Guvernul nu a făcut nimic? „, a spus Fifor.
„Guvernul dă Ordonanţă pentru că vede transportatorii în stradă. De ce colegii liberali astăzi au boicotat şedinţa comisiei de buget-finanţe? Astăzi, legea va trece aşa cum ne-am asumat”, a mai declarat Mihai Fifor.
Liberalul Nicolae Vlad Popa a spus, la rândul lui, că ASF trebuia să intervină de luni de zile în cazul poliţelor RCA,. „ASF egal PSD, de aceea face PSD lege acum”, a precizat Popa.
Şi senatorul Dincă Marinică (PNL) a intervenit de la tribună. „Îi daţi puteri depline tovarăşului de la ASF, Mişu Negriţoiu. Aţi închis ochii, daţi-vă demisia în frunte cu Mişu Negriţoiu (…) Aţi venit cu un proiect de lege care nu va rezolva nimic”, a spus senatorul PNL.
„Demisia şi a lui Negriţoiu, şi a întregului board al ASF, şi să vă fie ruşine să mai numiţi alţi membri în această instituţie”, a mai spus Marinică.
Proiectul va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.