Senatul a adoptat propunerea legislativă privind leasingul

Economica.net
26 03. 2018
leasing_neu_60874100

Proiectul a fost adoptat cu 75 de voturi ‘pentru’, patru ‘abţineri’ şi 28 ‘împotrivă’, în baza raportului de admitere întocmit de Comisiile juridică, economică şi de buget-finanţe din Senat.

‘La leasing, lucrurile sunt foarte clare. Am stabilit că procedura prin care un utilizator care utilizează un bun poate încheia datoria pe care o are la leasing. Astăzi, lucrurile stau în felul următor: atunci când utilizatorul predă bunul respectiv, societatea de leasing îi solicită în continuare să plătească ratele până la expirarea contractului. Este nefiresc să fii deposedat de bun şi să plăteşti în continuare ratele respective’, a declarat iniţiatorul proiectului, senatorul liberal Daniel Zamfir.

El a adăugat că s-a stabilit că consumatori pentru persoanele fizice se elimină caracterul de titlu executoriu al contractului.

‘Caracterul de titlu executoriu rămâne, evident, în cazul contractelor ipotecare. Acolo, Codul civil prevede foarte clar că un contract de ipotecă poate fi executat în orice moment. Discuţia s-a referit la creanţa comercială, adică suma care a mai rămas de plată, care trebuie să fie certă, nu una care să conţină diverse clauze abuzive şi dobânzi nejustificate. Atunci când un colector de creanţe stabileşte o sumă, trebuie să fie verificată de instanţă’, a susţinut Zamfir.

La rândul său, Melania Hăncilă, reprezentant al Societăţilor Financiare, o organizaţie care reprezintă interesele industriei de leasing, a afirmat că asemenea practici ‘vor încuraja indisciplina’ la plată a utilizatorilor.

‘Dacă nu mai doreşte să plătească, foarte bine, totul este minunat, poate să folosească şi bunul. Una e dacă el vrea să aducă bunul, este de bună cuviinţă, dar dacă e de rea credinţă, atunci noi trebuie să mergem în instanţă să obţinem titlu executoriu ca să intrăm în posesia bunului’, a explicat Hăncilă.

Senatorul PNL Iulia Scântei a afirmat că oamenii vor avea nevoie în continuare de credit şi de leasing, numai că parlamentarii îi vor ‘obliga să ajungă în faţa unui notar public eventual să-şi autentifice acest contract, pentru că nicio bancă şi nicio societate de leasing din România nu va admite să stea trei sau cinci ani în instanţă cu acest contract’.

Propunerea legislativă, iniţiată de parlamentari PNL, PSD, PMP, ALDE, UDMR, are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea OG/1997, precum şi completarea OUG nr. 99/2006 şi cuprinde măsuri cu privire la realizarea contractului de leasing, restituirea bunului, plata despăgubirilor, penalităţi de întârziere, dobânzi sau alte obligaţii de plată accesorii.

Senatul este prima Cameră sesizată.