Senatul a adoptat propunerea legislativă privind modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic
Proiectul a fost adoptat cu 88 de voturi ‘pentru’, patru ‘abţineri’ şi zece voturi ‘împotrivă’.
Iniţiatorul propunerii, senatorul PSD Viorel Salan, a declarat că acest proiect are drept scop rezolvarea unei probleme existente la nivel naţional, în care au devenit foarte dese situaţiile în care animale periculoase atacă oameni sau proprietatea acestora.
‘Prin această lege, parte din personalul Jandarmeriei Române a fost autorizat să deţină şi să folosească arme cu tranchilizante, substanţe tranchilizante şi alte mijloace de protecţie care să permită îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care pun în pericol viaţa cetăţenilor sau proprietatea acestora. Prin sistemul unic de urgenţă 112, Jandarmeria Română este instituţia autorizată a statului să coordoneze intervenţia în cazul animalelor periculoase. În urma adoptării acestei legi a apărut necesitatea modificării Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic 407/2006. Modificarea pe care o propun reformulează definirea vânătorii astfel încât să fie exceptată în mod expres îndepărtarea sau mobilizarea animalelor devenite periculoase pentru oameni sau bunurile acestora de către personalul autorizat al Jandarmeriei Române. De asemenea, prezentul proiect legislativ exceptează de la infracţiunea de braconaj cazurile pe care le-am menţionat anterior’, a precizat Salan.
Senatorul UDMR Tanczos Barna a spus că Jandarmeria nu ar trebui să intervină în cazul în care animalele sălbatice ‘străbat străzile oraşelor şi satelor din România’.
‘Nu cred că Jandarmeria are pregătirea necesară şi experienţa de a interveni în asemenea situaţii. Sunt oameni profesionişti pregătiţi pentru acest lucru şi cea mai bună soluţie ar fi fost ca în acele cazuri excepţionale, când aceste animale sălbatice trebuie îndepărtate din zona locuită, să intervină vânătorii’, a punctat senatorul UDMR.
Senatorul PNL Eleonora Carmen-Hărău a spus că iniţiativa legislativă este ‘binevenită’.
‘Nu se pune problema să trimiţi Jandarmeria în pădure, dar sunt foarte dese cazurile în care animalele prăduiesc pur şi simplu, distrug culturile la limita cu habitatul lor. Vin dintr-un judeţ unde cultivatorii de legume, posesorii de vii şi de pomi fructiferi sunt foarte adesea în imposibilitatea de a culege roadele muncii lor, pentru că pur şi simplu le sunt devastate culturile. În aceste situaţii, până când vine vânătorul să facă ordine, eu cred că structura de ordine organizată, care are competenţe şi instrucţie de specialitate în folosirea armelor de foc, Jandarmeria, este cazul să intervină. Vom susţine această iniţiativă legislativă, o considerăm benefică’, a precizat Hărău.
Senatorul PSD Emanoil Savin, vicepreşedinte al Comisiei de mediu, a declarat că iniţiativa este bună, însă a ajuns la un acord cu Ministerul Mediului pentru a introduce din nou ‘recoltarea controlată’.
‘Jandarmeria ar trebui să asigure prima intervenţie în jurul localităţilor, dar eu consider că recoltarea controlată este singura soluţie, să se introducă din nou cote şi să dăm drumul la vânătoare. În două săptămâni, urşii o să iasă pe teren şi ne pomenim cu toţi ciobanii la Ministerul Mediului, dacă nu dăm drumul la vânătoare. Trebuie să avem grijă de siguranţa omului, pentru că am pus ursul înaintea omului’, a susţinut Savin.
Senatorul USR Allen Coliban a declarat că partidul să nu este împotriva vânătorii ca activitate, ci dacă ea nu se face pe ‘baze judicioase şi pe nişte studii’.
‘Să lăsăm eliminarea urşilor ca ultimă soluţie şi din această perspectivă încurajăm dotarea Jandarmeriei şi aceste măsuri de intervenţie’, a subliniat Coliban.
Proiectul este iniţiat de parlamentarii PSD-ALDE, Senatul fiind prima Cameră sesizată.