Senatul a adoptat tacit OUG 114/2018
Nota de adoptare tacită a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Claudiu Manda.
Săptămâna trecută, miercuri, senatorii PNL şi USR au părăsit plenul Senatului ca urmare a refuzului preşedintelui de şedinţă, Şerban Valeca, de a supune la vot solicitarea celor două formaţiuni de a include pe ordinea de zi, pentru dezbatere, OUG 114/2018.
Solicitarea a fost motivată de importanţa actului normativ şi de evitarea adoptării tacite în Senat, pe data 1 martie, a proiectului de aprobare a ordonanţei.
Preşedintele de şedinţă, Şerban Valeca (PSD), a explicat că prelungirea termenului de dezbatere a ordonanţei în Senat, ca primă Cameră sesizată, nu este posibilă pentru că s-ar încălca Constituţia, iar pentru o dezbatere în plen era necesar raportul Comisiei de buget.
Tot săptămâna trecută, marţi, Comisia economică a Senatului a dat aviz favorabil proiectului de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
În Comisia de buget, care este sesizată pentru raport, dezbaterea a fost amânată marţi, la propunerea ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, prezent la şedinţă.
Şi pe 19 februarie, OUG 114 a fost amânată în Comisia de buget, pentru a putea fi analizate amendamentele depuse.
Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, aprobată de Guvern la finele lunii decembrie, instituie taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar. În energie, companiile vor plăti o contribuţie de 2% din cifra de afaceri. Totodată, preţul gazelor şi al energiei electrice va fi plafonat la 68 lei/MWh în perioada 1 aprilie 2019 – 28 februarie 2022.
Puteţi citi şi:
- Efectele OUG 114. First Bank concediază aproape 380 de angajaţi
- Ce a scris Consiliul Concurenţei lui Teodorovici de la Finanţe, chiar cu o zi înainte de adoptarea OUG 114
- Scrisoarea lui Teodorovici către S&P: înlocuim impozitul pe ROBOR cu o taxă fixă – FACSIMIL