Senatul a aprobat proiectul de lege care interzice vânzarea pungilor din plastic subțire cu mâner
Proiectul de lege care modifică şi completează Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje a fost adoptat în unanimitate (101 voturi ‘pentru’) de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Actul normativ transpune prevederile Directivei 2015/720/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.
De asemenea, proiectul de act normativ prevede că, începând cu 27 mai 2018, Ministerul Mediului raportează cu privire la consumul anual de pungi de transport din plastic subţire, atunci când furnizează către Comisia Europeană date privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.
Potrivit proiectului de lege, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin unităţile subordonate, precum şi autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale promovează campanii de informare şi educare a publicului şi a operatorilor economici privind: sistemele de returnare, colectare şi valorificare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje care le sunt disponibile; contribuţia lor la refolosirea, valorificarea şi reciclarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje; sensul marcajelor de pe ambalajele existente pe piaţă; elementele corespunzătoare ale planurilor de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje; impactul dăunător asupra mediului al consumului excesiv de pungi de transport din plastic subţire.
Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor cu rol decizional în acest caz.