Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR

Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind înregistrate 91 de voturi "pentru", 24 "împotrivă" şi şapte abţineri.
AGERPRES - mie, 26 aug. 2026, 17:55
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR

Conform expunerii de motive, necesitatea reglementării decurge din încheierea, la data de 31 august 2026, a perioadei de implementare a planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă, potrivit Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ca urmare a faptului că procesul de închidere a PNRR nu beneficiază de un cadru normativ unitar.

„Proiectul consolidează, într-o structură unitară, dispoziţiile privind termenele de depunere şi de plată a cererilor de transfer, modificarea listelor de proiecte aprobate prin memorandum, preluarea la finanţare a contractelor având ca obiect planurile urbanistice generale, regulile de verificare a costului unitar maxim eligibil în cadrul Investiţiei 1 – Valul Renovării, decontarea cheltuielilor aferente contractelor denunţate sau eliminate de la finanţare în cadrul Componentei 15 – Educaţie, precum şi operaţiunile bugetare determinate de modificarea sursei de finantare a reformelor şi investiţiilor”, se mai explică în document.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...