Senatul a votat reducerea CAS cu 5 puncte procentuale – 2 la angajator şi 3 la angajat, în ciuda opoziţiei Guvernului

Economica.net
13 06. 2016
senat_16315200_85244400_24118200_51398100_75504100

Proiectul a fost adoptat cu 67 de voturi ”pentru”, 23 ”împotrivă” şi o abţinere. Raportul Comisiei de buget a fost de respingere, dar nu a întrunit voturile necesare. Guvernul a avut un punct de vedere negativ în privinţa acestui proiect.

Propunerea legislativă de modificare a Codului fiscal a fost iniţiată de deputaţii PSD Florin Iordache, Marian Neacşu, Florin Pâslaru, Petru Gabriel Vlase.

Potrivit proiectului, cota de contribuţie de asigurări sociale este de 21,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 7,5% pentru contribuţia individuală şi 13,8% contribuţia datorată de angajator. Pentru condiţii deosebite de muncă, cota de asigurări sociale este de 26,3%, din care 7,5% pentru contribuţia individuală şi 18,8% pentru cea datorată de angajator. Pentru condiţii speciale de muncă, cota de contribuţie la asigurările sociale va fi de 31,3%; 7,5% – pentru contribuţia individuală şi 23,8% – pentru cea datorată de angajator.

Guvernul s-a opus aprobării acestui proiect, arătând că anul trecut a decis deja reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuților de asigurări sociale la angajator.

Senatul este prima Cameră sesizată.