Senatul a decis ca să fie interzisă debranșarea de la gaze și electricitate a rău-platnicilor care fac parte categoria consumatorilor vulnerabili

Senatul a adoptat, luni, în unanimitate, ca primă cameră sesizată, OUG 84/2021 referitoare la debranşarea/deconectarea clienţilor rău-platnici la gaze naturale şi energie electrică, amendând actul normativ prin exceptarea de la debranşare a anumitor consumatori, în starea de alertă.
AGERPRES - lun, 20 sept. 2021, 21:30
Senatul a decis ca să fie interzisă debranșarea de la gaze și electricitate a rău-platnicilor care fac parte categoria consumatorilor vulnerabili

Categoriile exceptate sunt: consumatorul vulnerabil de energie definit prin Legea 226/2021, consumatorul final casnic de energie electrică ce are un consum mediu lunar mai mic de 100 kWh şi nu mai mult de şase facturi neachitate în sold şi consumatorul final casnic de gaze naturale ce are un consum mediu lunar mai mic de 1.000 Kwh şi nu mai mult de şase facturi neachitate în sold.

„Nerespectarea prevederilor de către operatorii de transport şi distribuţie de energie electrica şi gaze naturale se sancţionează cu amenda de la 200.000 lei la 300.000 lei. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai ANRE”, se arată în ordonanţă.

Ordonanţa de urgenţă, în forma emisă de Guvern, abroga articolul 72, alineat 1, din OUG 70/2020, prevedere care stabileşte că pe perioada stării de alertă operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situaţia în care este incident un motiv de debranşare/deconectare, amână efectuarea acestei operaţiuni până la încetarea stării de alertă.

Actul normativ al Guvernului prevede includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat 1 ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii pentru achitarea debitelor restante.

Ordonanţa va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...