Senatul a decis: Întreprinderile individuale şi familiale pot fi membrii unei cooperative agricole

Economica.net
04 04. 2016
gallery_azienda_agricola_11_32475300

Potrivit reprezentantului Guvernului, secretarul de stat Daniel Botănoiu, propunerea legislativă are ca obiect de reglementare posibilitatea pentru întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituie în baza OUG 44/2008, de a fi membri ai unei cooperative agricole.

‘De asemenea, se are în vedere scutirea de la plata impozitului pe venit a microîntreprinderilor membre ale unei cooperative agricole, scutirea de la plata impozitului pe proprietate a bunurilor mobile a membrilor cooperatori, precum şi asupra mijloacelor de producţie în condiţiile în care acestea sunt exploatate în cadrul cooperativei, reducerea cu 20% a impozitului pe profit în primii cinci ani de activitate pentru cooperativele nou înfiinţate, de asemenea pentru următorii cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi’, a precizat Botănoiu.

Constituirea cooperativelor agricole având ca obiect de activitate aprovizionarea, exploatarea, producţia, precum şi procesarea în sistem integrat constituie un alt obiectiv al actului normativ.

Iniţiatorii – parlamentari PSD, UDMR, UNPR, ALDE – susţin că, în perioada 2014 – 2020, România beneficiază de importante alocări financiare de la Uniunea Europeană, fapt ce impune luarea tuturor măsurilor necesare pentru derularea fondurilor destinate finanţării politicii agricole comune şi pentru a asigura o capacitate ridicată de absorbţie a acestor fonduri, respectiv crearea unui cadru naţional adecvat şi eficient pentru managementul şi implementarea tehnică şi financiară a fondurilor comunitare acordate României prin noua Politică Agricolă Comună.

Totodată, în contextul problemelor structurale ale sectorului agricol, respectiv dimensiunea mică şi fărâmiţarea exploataţiilor, numărul mare de exploataţii de mici dimensiuni etc., dar şi a gradului redus de adaptare la cerinţele pieţei, asocierea şi cooperarea dintre producători sunt esenţiale în ceea ce priveşte consolidarea puterii de negociere, procurarea utilajelor şi tehnologiilor agricole, creşterea gradului de acces la credite, introducerea inovaţiilor şi a ideilor noi de management, arată iniţiatorii.