Senatul a reexaminatat prevederile din Codul fiscal referitoare la impozitarea terenurilor fără construcţii din intravilan
Propunerea legislativă de modificare a art.465, alin. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, iniţiată în legislatura trecută de un grup de senatori PNL, vizează impozitarea ca teren arabil a suprafeţelor din intravilan, fără construcţii, de până la 400 de metri pătraţi.
‘Din practică vă spun că există terenuri mici, gen grădini, care nu sunt cu destinaţie de construcţie, foarte multe şi nu pot fi repartizate cuiva pentru că sunt bucăţele mici. Şi atunci s-au scos acele suprafeţe de până în 400 de metri pătraţi de la tipul de terenuri destinate construcţiei’, a afirmat pentru AGERPRES Viorel Arcaş, secretarul Comisiei de buget a Senatului.
Propunerea legislativă a fost iniţial respinsă de Senat la 13 septembrie 2016, dar aprobată de Camera Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.
Preşedintele a trimis actul normativ Parlamentului pentru reexaminare invocând faptul că proiectul nu are stabilită o dată de intrare în vigoare şi că prin efectele sale conduce la eliminarea veniturilor locale provenite din impozite şi este necesar ca legea să prevadă şi sursele de acoperire a acestei diminuări de venituri.
Comisia de buget a Senatului a admis cererea de reexaminare şi a acordat raport de admitere cu amendamente propunerii legislative. Plenul şi-a însuşit raportul Comisiei de buget şi a votat actul normativ cu 86 de voturi pentru.
Camera Deputaţilor are rol decizional în acest caz.