Senatul a respins iniţiativa legislativă privind interdicţia ca firmele cu acţiuni la purtător să participe la licitaţii

Senatul a respins luni, cu 61 de voturi "pentru" şi 23 de voturi "împotrivă", propunerea legislativă a USR pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/2016, prin care firmele cu acţiuni la purtător să nu poată participa la licitaţiile publice. Iniţiatorii au spus, la momentul depunerii proiectului, că scopul lui este ca "firmele căpuşă şi neperformante controlate de baronii PSD care au jefuit statul în ultimii ani să ajungă falimentare", scrie News.ro.
Economica.net - lun, 05 feb. 2018, 17:30
Senatul a respins iniţiativa legislativă privind interdicţia ca firmele cu acţiuni la purtător să participe la licitaţii

Potrivit textului legislativ, se interzice atribuirea prin procedură simplificată a contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru către operatorii economici emitenţi de acţiuni la purtător sau de alte titluri de participare la purtător, precum şi participarea la concursurile de soluţii prin aplicarea unor proceduri simplificate a operatorilor economici emitenţi de acţiuni la purtător sau de alte titluri de participare la purtător, potrivit News.ro.

USR a anunţat, pe 5 august 2017, că a iniţiat un pachet de legi care vrea interzicerea accesului societăţilor cu acţiuni la purtător la contracte cu fonduri publice, astfel încât „firmele căpuşă şi neperformante controlate de baronii PSD care au jefuit statul în ultimii ani să ajungă falimentare”.

„Acţiunile la purtător sunt una dintre metodele larg folosite în activităţile ilegale de spălare a banilor, întrucât anonimitatea proprietarului acţiunilor face imposibilă verificarea eventualelor conflicte de interese sau situaţii de trafic de influenţă”, anunţa USR pe 5 august 2017.

De asemenea, aceştia spuneau că: „Tel Drum SA, societate cu acţiuni la purtător, a avut în ultimii 5 ani peste 100 de contracte cu fonduri publice conform SEAP. Acestea sunt doar cele verificabile, dar pot exista şi contracte mai mici sau mai vechi care nu au trecut prin SEAP. În urma dezvăluirilor recente ale jurnaliştilor de la Rise Project, există suspiciunea că deţinătorul acţiunilor la purtător din societatea Tel Drum SA ar fi chiar Liviu Dragnea, ceea ce ar fi foarte grav deoarece ar putea pune sub semnul semnul întrebării legalitatea modului în care această societate a obţinut contractele cu entităţi administrative conduse direct sau prin interpuşi ai liderului PSD. Tel Drum SA este o fostă regie autonomă aflată în proprietatea Consiliului Judeţean Teleroman în perioada în care Liviu Dragnea era preşedinte al acestei instituţii”.

Parlamentarii USR anunţau în aceeaşi perioadă că au depus o serie de amendamente şi la OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă, deoarece „există cazuri de contracte cu fonduri publice care nu intră sub incidenţa legilor achiziţiilor publice. Amendamentele USR interzic societăţilor controlate în orice mod de stat contractarea firmelor cu acţiuni la purtător. Sancţiunea este nulitatea contractelor şi amendarea vinovaţilor (de la 1.000 la 5.000 Lei), iar amendă nu înlătură răspunderea penală”.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.

Te-ar mai putea interesa și
Grecii de la Fourlis aduc în România un nou format de magazin Intersport – Profit.ro
Grecii de la Fourlis aduc în România un nou format de magazin Intersport – Profit.ro
Grupul grec Fourlis, deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker în România, își continuă expansiunea pe piața locală și vrea să aducă un nou concept de magazin, dedicat exclusiv......
Un consorțiu european condus de un trader vrea să repornească Sidex Galați și, eventual, să îl cumpere
Un consorțiu european condus de un trader vrea să repornească Sidex Galați și, eventual, să îl cumpere
Un consorțiu european condus de compania de trading Steel Mont a înaintat o propunere pentru reluarea activității și, ...
Mitsubishi a prezentat noul SUV compact Grandis în România
Mitsubishi a prezentat noul SUV compact Grandis în România
Marca Mitsubishi a prezentat la Salonul Auto București noua generație Grandis, SUV-ul compact fiind derivat din deja cunoscutul ...
De ce crește prețul aurului. Trump vrea să impună tarife suplimentare aurului rafinat în Elveția. Peste 70% din băncile centrale importante vor să-și mărească rezervele de aur
De ce crește prețul aurului. Trump vrea să impună tarife suplimentare aurului rafinat în Elveția. Peste 70% din băncile ...
Prețul aurului la nivel mondial a depășit pragul de 4.000 de dolari uncia dând peste cap toate prognozele specialiștilor ...