Senatul a votat în vafoarea proiectului de lege care stabilește că alocația de creștere a copilului va fi încasată de părintele care-l are în îngrijire

Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care alocaţia de stat pentru copii va fi încasată, în cazul emiterii unui ordin de protecţie, părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare.
AGERPRES - lun, 07 mart. 2022, 19:24
Senatul a votat în vafoarea proiectului de lege care stabilește că alocația de creștere a copilului va fi încasată de părintele care-l are în îngrijire

„Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau, în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţii tutelare, hotărârii judecătoreşti, precum şi a ordinului de protecţie emis de instanţa judecătorească, părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa copilului. Alocaţia va fi încasată de părintele beneficiar al măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau copilul are stabilită reşedinţa la acesta”, se arată în propunerea legislativă adoptată şi amendată de Senat.

Iniţiatorii propunerii legislative, parlamentari de la PSD, PNL, USR şi UDMR, au precizat în expunerea de motive a proiectului că iniţiativa urmăreşte interesul copilului şi schimbă, în cazul violenţei domestice, titularul care încasează alocaţia de stat în numele copilului.

„În practică s-a constatat că atunci când mama, victimă a violenţei domestice, este obligată să părăsească locuinţa familială împreună cu minorul/minorii, aceasta se adăposteşte împreună cu copiii la unitatea de asistenţă socială. În aceste situaţii, Agenţia Naţionlă pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) refuză, de cele mai multe ori, să transfere alocaţia copiilor de pe numele tatălui pe numele mamei deoarece, cu toate că mama are ordin de protecţie emis de către instanţa de judecată prin care i se încredinţează minorul/minorii sau se stabileşte reşedinţa minorului/minorilor la mame, aceasta nu deţine şi o hotărâre judecătorească definitivă de încredinţare a minorului/ minorilor”, se argumentează în expunerea de motive.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precum şi a Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică valoarea totală
Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică ...
În prima jumătate a acestui an, Ministerul Agriculturii a avizat opt tranzacții cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare, cu trei mai multe decât în perioada similară a anului trecut.......
Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea
Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că departamentul de poliţie din Washington va fi plasat sub controlul ...
Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse până pe 18 august
Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse ...
Consiliul de Administraţie al Romsilva a decis declanşarea procedurii pentru numirea unui director general provizoriu, ...
ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața șantajului
ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața ...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este şi va fi deschisă consultării publice în ceea ...