Senatul a votat pentru adoptarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Senatul a adoptat, luni, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, fără amendamente, OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" cu o valoare de 50 de miliarde de lei, prin care, în perioada 2021 - 2028, autorităţile administraţiei publice locale pot încheia contracte de finanţare multianuală pentru a realiza lucrări pentru alimentări cu apă, canalizare, drumuri de interes local, sisteme de distribuţie a gazelor naturale.
AGERPRES - lun, 04 oct. 2021, 21:16
Senatul a votat pentru adoptarea Programului Naţional de Investiţii

Au fost înregistrate 88 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” şi 25 de abţineri, plenul însuşindu-şi raportul de admitere al Comisiilor de buget-finanţe şi de administraţie.

Cele 16 amendamente depuse de USR PLUS la acest proiect au fost respinse.

Beneficiarii programului sunt unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi unităţile administrativ-teritoriale pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

În cadrul programului se pot realiza construcţii noi sau lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparaţii, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare la construcţii existente.

Obiectivele de investiţii care se realizează în cadrul programului trebuie să fie amplasate pe terenuri şi/sau construcţii, după caz, aflate în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale sau în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale.

Categoriile de lucrări care vor putea fi finanţate prin Programul „Anghel Saligny” sunt: alimentări cu apă şi staţii de tratare a apei; sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate; drumuri publice încadrate ca drumuri judeţene, drumuri interes local şi variante ocolitoare ale localităţilor; poduri, podeţe, pasaje, puncte pietonale, inclusiv pentru biciclete şi trotinete electrice; sisteme de distribuţie a gazelor naturale şi racordare la sistemul de transport al gazelor naturale.

Pentru sistemele de canalizare şi staţiile de epurare a apelor uzate, beneficiarii trebuie să realizeze lucrările în maximum 2 ani de la data includerii în lista obiectivelor de investiţii propuse spre finanţare.

Potrivit OUG, pentru sistemele de distribuţie a gazelor naturale contractele de finanţare se încheie după obţinerea autorizaţiei de construire.

Implementarea, monitorizarea şi verificarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale se realizează de către Ministerul Dezvoltării, împreună cu Ministerul Energiei.

Senatorul PSD Maricel Popa a precizat, în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, că Programul „Anghel Saligny” are votul favorabil al social-democraţilor, dar a atras atenţia că finanţarea nu trebuie acordată în funcţie de susţinerea politică a primarului localităţii.

„Toate comunităţile au nevoie de investiţii. (…) Apa, canalizarea, gazele nu sunt lux, ci o necesitate în comunităţile rurale”, a spus Maricel Popa.

Vicepreşedintele Senatului Nicolae Neagu (PNL) a anunţat susţinerea proiectului, subliniind că „toate comunităţile rurale îl aşteaptă”. „Nu contează ce primar conduce acum vremelnic o anumită comunitate”, a spus Neagu.

Tot în favoarea proiectului s-a pronunţat din partea UDMR senatorul Csaszar Karoly.

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Claudiu Mureşan (USR), a menţionat că Programul „Anghel Saligny” a trecut „rapid” prin comisiile de specialitate ale Senatului, iar în actuala formă „nu este altceva decât PNDL”, motiv pentru care partidul său este împotriva acestui act normativ „incorect”.

„Ca PNDL 3 să devină „Anghel Saligny” este de corectitudine, responsabilitate, de mecanisme de urmărire a proiectelor şi a banilor, de criterii de urmărire a priorităţilor şi de o metodă de verificare a eficienţei. Altfel, puteţi să-l numiţi Simona Halep, puteţi să-i spuneţi Gheorghe Hagi sau să-i spuneţi Mihai Eminescu. Dacă măcăne ca un PNDL, dacă merge şi zboară ca un PNDL, stimaţi colegi, chiar este un PNDL. Vedem cu toţi că PNDL Udrea s-a transformat în PNDL Dragnea, iar acum avem un PNDL Cîţu. (…) Singurul criteriu de alocare a banilor din acest program este pixul domnului ministru” , a susţinut Mureşan, exprimându-şi nemulţumirea că amendamentele USR au fost respinse.

Liderul grupului PSD, Lucian Romaşcanu, a replicat că la PNDL 2, cel puţin, rata de programe cu probleme a fost de doar 0,04%.

„Dacă zboară ca cineva care nu a văzut cinci primari la un loc în viaţa lui, dacă mănâncă ca un om care nu a văzut niciodată cinci primari la un loc în viaţa lui, atunci e USR. (…) Sigur că trebuie să existe criterii, ele sunt şi vor fi. (…) Nu cred că acest PNDL înseamnă bani pe care îi ia cineva şi face ce vrea cu ei. Există organe şi organisme care se ocupă şi de această chestiune. Mergeţi cu colegi ai dumneavoastră în localităţi rurale din România şi o să vedeţi ce a însemnat PNDL în acele localităţi. Nu criticaţi la grămadă. PNDL că e 1, 2 sau 3 înseamnă foarte mult pentru comunităţile locale. Înseamnă foarte mult pentru acei oameni şi aşteaptă lucruri complete şi primesc foarte mult legat de digitalizare, cum avem în acest PNDL, astfel încât o să meargă la toaleta din curte cu senzori de identificare facială”, a spus Romaşcanu.

Liderul grupului senatorial AUR, Claudiu Târziu, a solicitat, fără succes, retrimiterea la comisii a ordonanţei „pentru îmbunătăţirea acesteia”.

„Programul este foarte necesar. România aştepată o susţinere financiară pentru proiectele de care au nevoie, dar s-au comis câteva abuzuri grave. Banii au fost dirijaţi politic către primari ai partidelor de la putere. Nu s-au prioritizat programele. (…) Amendamentele care ar fi putut îmbunătăţi OUG au căzut. Nu avem cum să susţinem necondiţionat aprobarea programului ‘Anghel Saligny’. Ne vom abţine”, a spus Târziu, în plenul Senatului.

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...