Senatul adoptă OUG care oferă posibilitatea închirierii Vilei Dante de către ambasada SUA

Plenul Senatului a adoptat, luni, ordonanţa de urgenţă prin care Vila Dante a fost transferată din domeniul public al statului în domeniul privat al statului pentru a putea fi închiriată de către Ambasada SUA.
Economica.net - lun, 10 feb. 2014, 21:14
Senatul adoptă OUG care oferă posibilitatea închirierii Vilei Dante de către ambasada SUA

Ordonanţa a fost adoptată în forma propusă de Guvern, cu 84 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi 5 abţineri.

Actul normativ urmează să fie transmis Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Guvernul anunţa în noiembrie anul trecut că, începând cu 1 decembrie 2013, Vila Dante va fi închiriată Statelor Unite ale Americii pentru o perioadă de cinci ani şi posibilitate de prelungire pe 15 ani.

„RA-APPS a încheiat cu Statele Unite ale Americii un contract de închiriere, conform Codului civil, cu o valabilitate de cinci ani şi posibilitate de prelungire pentru o perioadă de 15 ani, pentru imobilul situat în Bucureşti, pe strada Dante Alighieri nr 11, care va deveni, astfel, reşedinţă cu statut diplomatic. Cuantumul chiriei lunare care urmează să fie încasate de RA-APPS este de 20.000 euro”, informa Executivul.

Reprezentanţi ai ambasadei americane declaraseră în noiembrie 2013 agenţiei MEDIAFAX că Departamentul de Stat a semnat un contract cu Guvernul român pentru închirierea Vilei Dante, iar proprietatea va fi noua reşedinţă a şefului misiunii diplomatice a SUA din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Blackstone plănuiește să investească 500 de miliarde de dolari în Europa, în următorii zece ani
Blackstone plănuiește să investească 500 de miliarde de dolari în Europa, în următorii zece ani
Fondul american Blackstone Inc. intenţionează să investească până la 500 de miliarde de dolari în Europa în următorii zece ani, o dovadă a încrederii investitorilor în perspectivele......
Investitorii din Polonia cumpără masiv afaceri în România
Investitorii din Polonia cumpără masiv afaceri în România
Companiile poloneze au achiziționat o serie de afaceri românești începând cu 2023 și au vizat sectoare precum turismul, ...
Sancțiuni comune ale Marii Britanii, Australiei, Canadei, Noii Zeelande și Norvegiei împotriva a doi miniștri israelieni de extremă dreapta, care incită la violență împotriva palestinienilor
Sancțiuni comune ale Marii Britanii, Australiei, Canadei, Noii Zeelande și Norvegiei împotriva a doi miniștri israelieni ...
Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă şi Norvegia au impus sancţiuni împotriva a doi miniştri israelieni de ...
Prețul cartofilor, urmărit cu mare atenție de Banca Centrală a Rusiei pentru stabilirea dobânzii de referință
Prețul cartofilor, urmărit cu mare atenție de Banca Centrală a Rusiei pentru stabilirea dobânzii de referință
La o fermă din apropiere de Moscova, noii muncitori sezonieri din India plantează cartofi şi vază, iar munca lor este ...