Senatul amână dezbaterea unor legi pentru ca Guvernul să îşi formuleze punct de vedere
Anunţul a fost făcut, marţi dimineaţă, de chestorul Senatului Radu Berceanu (PDL), care a explicat că această hotărâre a fost luată în urma solicitării făcute conducerii Senatului de către Mircea Duşa, ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul.
„Era vorba despre nişte proiecte care se discută astăzi (…) şi la care trebuie să vină reprezentantul Guvernului şi, la câteva dintre ele, s-a spus că ministrul cel nou nu a avut încă posibilitatea să studieze proiectul şi am dori (să se discute –n.r.) la următoare şedinţă, ca să poată să îşi formuleze un punct de vedere”, a spus senatorul PDL.