Senatul american a început procesul de punere sub acuzare al lui Donald Trump

Senatul SUA a început marţi al doilea proces de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump sub acuzaţia că a incitat la violenţele soldate cu morţi de la Capitoliu de pe 6 ianuarie, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Economica.net - mar, 09 feb. 2021, 19:20
Senatul american a început procesul de punere sub acuzare al lui Donald Trump

UPDATE ORA 20.34 Acuzarea lui Donald Trump se bazează pe ‘fapte concrete şi solide’ (procuror democrat)

Dosarul de acuzare împotriva lui Donald Trump se bazează pe „fapte concrete şi solide”, a declarat marţi alesul şi procurorul democrat Jamie Raskin, care a difuzat încă de la începutul procesului din Senat un montaj video, relatează AFP.

Alesul democrat, un fost profesor de drept, a promis să evite „lecţiile lungi” plictisitoare şi a proiectat un film de mai multe minute, în care a inclus extrase din declaraţiile inflamatorii ale lui Donald Trump din faţa susţinătorilor săi, adunaţi pe 6 ianuarie la Washington, şi scene cu violenţele produse cu prilejul asaltului asupra Capitoliului.

Liderul majorităţii democrate din senat, Chuck Schumer, a caracterizat faptele reţinute împotriva lui Trump drept „cele mai grave acuzaţii aduse în istoria americană unui preşedinte al SUA”.

UPDATE ORA 20.34 A început în Senatul SUA al doilea proces de impeachment al lui Trump

Senatul SUA a început marţi al doilea proces de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump sub acuzaţia că a incitat la violenţele soldate cu morţi de la Capitoliu de pe 6 ianuarie, relatează Reuters şi AFP.

Procesul istoric al fostului preşedinte republican a început într-o ambianţă solemnă, aleşii democraţi însărcinaţi cu acuzarea traversând în tăcere până la Senat culoarele Capitoliului, sediul Congresului luat cu asalt de susţinătorii lui Trump pe 6 ianuarie, provocând haos şi evacuarea congresmenilor.

Situaţie inedită, cei 100 de senatori care fac oficiul de juraţi au fost de asemenea martori şi victime ale atacului. După o rugăciune, senatorii au luat loc pe scaune pentru acest proces istoric.

Este pentru prima dată când un fost preşedinte american este vizat de o procedură de destituire după ce a părăsit Casa Albă. Pe 13 ianuarie, magnatul imobiliarelor a devenit primul preşedinte vizat de două ori de o pune sub acuzare de către Camera Reprezentanţilor, de această dată pentru „incitare la insurecţie”.

„Senatul se întruneşte ca tribunal de impeachment”, a spus senatorul democrat Patrick Leahy, care prezidează asupra procedurii.

Procesul se desfăşoară în condiţii extraordinare de securitate în jurul Capitoliului, inclusiv forţe de securitate înarmate şi un perimetru de garduri şi sârmă ghimpată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: temperaturi de peste 30 de grade – prognoză oficială ANM
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: temperaturi de peste 30 de grade – prognoză oficială ANM
Vremea va deveni călduroasă de la o zi la alta, în întreaga ţară, pe parcursul următoarelor două săptămâni (2 - 15 iunie), cu valori termice maxime ce vor ajunge la 36 de grade, dar vor fi......
Temperaturi de peste 30 de grade în următoarele două săptămâni
Temperaturi de peste 30 de grade în următoarele două săptămâni
Vremea va deveni călduroasă de la o zi la alta, în întreaga țară, pe parcursul următoarelor două săptămâni (2 ...
Nicuşor Dan se întâlneşte cu Zelenski în Lituania. Preşedintele României a fost invitat în Ucraina
Nicuşor Dan se întâlneşte cu Zelenski în Lituania. Preşedintele României a fost invitat în Ucraina
Nicuşor Dan va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, informează ...
E gratuit. O veste bună de la ANCPI
E gratuit. O veste bună de la ANCPI
Proprietarii imobilelor pot obţine gratuit, online, extrasele de carte funciară, transmite Agenţia Naţională de Cadastru ...