Senatul cere Guvernului urgent o soluţie pentru prezentarea proiectului de buget pe 2012

Economica.net
24 10. 2011

Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru (PSD) a anunţat, luni, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului, că premierul Emil Boc a transmis preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, pe 14 octombrie, o scrisoare prin care precizează că depăşirea termenului de transmitere la Parlament a proiectelor bugetului de stat pentru anul 2012 şi a bugetului asigurărilor sociale pe 2012 a fost cauzată de faptul că discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) privind indicatorii macroeconomici nu au fost finalizate până la 15 octombrie.

Boc a amintit că abia în 20 octombrie a avut loc, la Bruxelles, reuniunea Comisiei Europene cu reprezentanţii statelor membre ale UE „în vederea discutării prognozei de toamnă a indicatorilor macroeconomici”, prognoza amintită urmând a fi publicată pe site-ul Uniunii Europene sfârşitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie.

„Prin acordurile semnate de către România cu CE şi cu FMI s-a convenit că toţi indicatorii macroeconomici vor fi discutaţi şi conveniţi cu reprezentanţii acestor organisme. Astfel, cele două proiecte vor fi transmise Parlamentului după definitivarea indicatorilor macroeconomici pentru perioada 2012-2015, cât şi după discutarea atât a indicatorilor macroeconomici, cât şi a proiectelor de buget cu experţii FMI şi CE care vor începe la 25 octombrie a treia misiune de evaluare a Aranjamentului Stand-by de tip preventiv dintre România şi FMI”, se arată documentul citat.

În replică, Biroul Permanent al Senatului solicită Guvernului să găsească „urgent” posibilitatea să prezinte Parlamentului proiectul de buget pentru anul 2012, potrivit declaraţiei făcute, luni, după şedinţa Biroului Permanent, de Chelaru.

„Există o serie de scuze. După părerea noastră, niciuna dintre aceste scuze nu justifică imposibilitatea depunerii proiectului de buget şi a bugetului asigurărilor sociale până la data de 15 octombrie”, a menţionat Chelaru.