Senatul francez nu a votat planul Guvernului pentru începerea ieşirii treptate din izolare

Economica.net
04 05. 2020
640_rtx35yvi_82795300

Camera superioară, dominată de opoziţia conservatoare, a votat cu 89 de voturi pentru şi 81 împotrivă pentru a respinge planul premierului Edouard Philippe (foto). Votul nu are niciun efect juridic.

Prezentând planul, premierul Philippe a declarat că restricţiile au fost esenţiale pentru a preveni o suprasolicitare a serviciilor de sănătate, ”costul uman, social şi economic fiind colosal”.

Dar liderul conservator al Senatului francez, Bruno Retailleau, a acuzat guvernul de afectare a încrederii populaţiei prin informaţii neclare privind utilizarea măştilor şi testarea în vederea stabilirii diagnosticului.