Senatul rămâne blocat. Şedinţă suspendată, din lipsă de cvorum

Economica.net
20 02. 2012

La începutul şedinţei în care urmau să fie dezbătute proiectele de legi, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a solicitat efecturarea apelului nominal, informează Mediafax.

La apel au răspuns „prezent” doar 63 de senatori, astfel că Blaga a anunţat suspendarea plenului.   „Sunt 63 în sală, deşi sunt 73 de semnături, dar degeaba, nu avem încotro, suspendăm şedinţa”, a anunţat preşedintele Senatului.

Înainte ca şedinţa să se încheie propriu-zis, în sala de plen au sosit şi senatorii Radu F. Alexandru şi Corneliu Grosu. Blaga a remarcat prezenţa lor şi a spus: „V-am rugat să fiţi prezenţi la patru fără zece, nu la cinci. Nu mai contează acum, tot nu avem suficienţi senatori prezenţi, suspendăm şedinţa”.

Anterior, Biroul Permanent al Senatului hotărîse, ca şi în această săptămână, senatorii să lucreze într-o singură şedinţă de plen.

Deşi puterea dispune de 68 de senatori, care ar fi suficienţi pentru întrunirea cvorumului, absenţa senatorului UDMR, Verestoy Attila, din cauze medicale, face improbabilă desfăşurarea sesiunii de vot.

„Opoziţia din păcate rămâne pe aceeaşi decizie politică, de a nu participa la lucrările de plen şi la şedinţele de comisii”, a spus vicepreşedintele Petru Filip după şedinţa Biroului Permanent, la care a luat parte, de la USL, doar liderul grupului PNL, Puiu Haşotti.

Vicepreşedintele Senatului a afirmat că blocarea în continuare a activităţii Senatului va crea probleme, „câteva zeci bune” de proiecte de lege fiind pe ordinea de zi a comisiilor sau a plenului.

Filip a menţionat că o simplă discuţie în Biroul Permanent cu liderii grupurilor opoziţiei nu poate rezolva problema blocajului, fiind vorba despre o decizie politică la nivelul conducerii USL.

La plen au fost prezenţi şi miniştrii Gabriel Berca şi Cristian Diaconescu. Din coaliţia guvernamentală au lipsit Marko Bela şi Verestoy Attila.