Senatul SUA a votat pentru evitarea unei noi paralizii bugetare

Senatul american, în majoritate republican, a adoptat miercuri in extremis o lege care finanţează administraţiile federale în primele 72 de zile ale noului an bugetar, care începe joi, dar o altă dată-limită este fixată în decembrie, relatează AFP.
Economica.net - joi, 01 oct. 2015, 05:57
Senatul SUA a votat pentru evitarea unei noi paralizii bugetare

Senatorii americani au aprobat cu 78 de voturi pentru şi 20 împotrivă o măsură pentru finanţarea statului federal până la 11 decembrie, tocmai la timp pentru anul bugetar care începe la 1 octombrie.

Camera Reprezentanţilor urmează să adopte textul mai târziu în cursul zilei de miercuri şi să-l trimită spre promulgare preşedintelui Barack Obama.

Până de curând au existat temeri în privinţa capacităţii Congresului de a adopta adopta înainte de joi alocările fără de care statul federal nu poate funcţiona legal, cu riscul de a trimite în concediu forţat sute de mii de funcţionari. Americanii numesc ‘shutdown’ această paralizie bugetară.

‘Shutdown’-ul din 2013, provocat sub presiunea facţiunii ‘Tea Party’, a lăsat urme asupra Partidului Republican, iar liderii săi s-au angajat să nu repete experienţa, notează AFP.

Soluţia bugetară găsită nu este decât una temporară şi lasă să planeze riscul unei noi confruntări în decembrie, când Congresul SUA urmează să voteze alocările necesare pentru restul anului.

Te-ar mai putea interesa și
FIDELIS – A patra ediţie a programului în perioada 9-16 mai. Ce dobânzi vor avea titlurile de stat
FIDELIS – A patra ediţie a programului în perioada 9-16 mai. Ce dobânzi vor avea titlurile de stat
Ministerul Finanţelor lansează a patra ediţie FIDELIS din 2025, ce se va desfăşura între 9 şi 16 mai şi care vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei şi de până la 6,25%......
Statul, din nou la vânătoare de bani pe bursă. Un nou Fidelis în mai
Statul, din nou la vânătoare de bani pe bursă. Un nou Fidelis în mai
Cea de a patra ediție Fidelis din 2025, ce se va desfășura între 9 și 16 mai, vine cu dobânzi de până la 7,80% la ...
CNAS are un nou preşedinte după ce Valeria Herdea a fost revocată de la conducerea instituţiei
CNAS are un nou preşedinte după ce Valeria Herdea a fost revocată de la conducerea instituţiei
Horațiu-Remus Moldovan, fost secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, a fost numit preşedintele Casei Naționale de ...
Marjă operaționala a Porsche a scăzut la 8,6% în T1, sub așteptări
Marjă operaționala a Porsche a scăzut la 8,6% în T1, sub așteptări
Producătorul de mașini sport de lux Porsche AG a anunțat că marja sa operațională a scăzut la 8,6% în primul trimestru, ...