Sennheiser în România: Fabrica de căști de la Brașov și-a multiplicat profitul de peste 36 de ori între 2020 și 2022. Unitatea va extinsă de trei ori până în 2027

05 06. 2023
DCIM100MEDIADJI_0011.JPG
DCIM100MEDIADJI_0011.JPG

Cifra de afaceri a crescut ușor anul trecut comparativ cu anul 2021, de la 321,77 milioane de lei, la 322,65 milioane de lei, însă comparativ cu anul 2020, aceasta s-a multiplicat de 22 de ori, de la 14,67 milioane de lei.

Din datele raportate, reiese că filiala din România a încheiat anul 2022 cu un număr mediu de 141 de angajați, ușor mai mare față de anul precedent (137 de persoane) și cu 33 mai mulți față de 2020.

Grupul german Sennheiser este prezent din 2018 în România, cu o fabrică în care asamblează căşti audio la Ghimbav, județul Brașov. Unitatea de producție a fost deschisă oficial în august 2019, iar la momentul respectiv era una dintre cele patru unităţi de producţie ale germanilor la nivel global. În sediul central Sennheiser din Germania sunt produse dispozitive high-end pentru consumatori și piața audio profesională, inclusiv microfoane wireless. Fabrica Sennheiser din Irlanda este specializată în traductoare acustice, în timp ce microfoanele wireless pentru piața americană sunt produse de fabrica Sennheiser din Statele Unite.

Între timp, grupul german a vândut, în 2021, divizia de consumer electronics și fabrica din Irlanda către compania elvețiană Sonova, însă tranzacția de 200 de milioane de euro nu a inclus și operațiunile din România.

Fabrica din Brașov se concentrează pe asamblarea manuală a produselor electronice profesionale și de consum. Aici se produc microfoane wireless (evolution wireless G4, XS Wireless Digital) şi căştile profesionale (HD 25, HD 280, HD 300 Pro).

Planurile Sennheiser pentru România includ extinderea de trei ori a suprafeței de producție la aproximativ 10.000 de metri patrați. De asemenea, dezvoltarea businessului va fi însoțită și de o creștere substanțială a personalului, iar Sennheiser preconizează că noua clădire va fi la capacitate maximă până în 2027.

Fondată în 1945, Sennheiser este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de căști, microfoane și sisteme de transmisie wireless. Cu 21 de filiale de vânzări și parteneri comerciali de lungă durată, compania este activă în peste 50 de țări. Din 2013, Sennheiser este condusă de Daniel Sennheiser și Dr. Andreas Sennheiser, a treia generație a familiei care conduce compania.

Din grup mai fac parte companiile Georg Neumann GmbH (Berlin, Germania), producător de echipamente audio de studio; Dear Reality GmbH (Düsseldorf, Germania), cunoscută pentru codificatoarele binaurale și tehnologia Ambisonics, precum și Merging Technologies SA (Puidoux, Elveția), specialist în sisteme de înregistrare audio digitală de înaltă rezoluție.