Sens unic pe două artere importante din Bucureşti, din 14 august

Calea Floreasca şi strada Radu Beller devin străzi cu sens unic de luni, 14 august, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
AGERPRES - joi, 10 aug. 2023, 10:15
Sens unic pe două artere importante din Bucureşti, din 14 august

El a precizat, joi, într-o postare pe Facebook, că măsura se aplică din 14 august, de la ora 9,00, iar Calea Floreasca devine sens unic de circulaţie pe direcţia şoseaua Ştefan cel Mare, către intersecţia Calea Floreasca cu strada Ceaikovski, scrie Agerpres.

Conform primarului general al Capitalei, autobuzele Societăţii de Transport Bucureşti vor circula pe banda specială pentru transportul în comun dinspre strada Ceaikovski spre şoseaua Ştefan cel Mare. El a precizat că pe acelaşi sens va fi şi pista pentru biciclete.

Nicuşor Dan a menţionat că strada Radu Beller devine sens unic dinspre bulevardul Mircea Eliade spre Piaţa Dorobanţi.

Autobuzele STB vor circula pe banda dedicată de la Piaţa Dorobanţi către bulevardul Mircea Eliade, iar pe acelaşi sens vor circula şi bicicletele, pe pista special creată.

Pentru implementarea noilor reglementări de trafic, Administraţia Străzilor Bucureşti a executat lucrări de frezare, asfaltare, creare de benzi unice pentru autobuz, trasare a marcajelor rutiere corespunzătoare şi a locurilor de parcare, a covoarelor verzi pentru pistele de biciclete şi a amplasat semnele de circulaţie specifice, a arătat edilul general.

Te-ar mai putea interesa și
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând din luna martie, a anunțat ministrul de Externe Emil Hurezeanu
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând din luna martie, a anunțat ministrul de Externe Emil Hurezeanu
Românii vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel......
Avertisment de ultimă oră de la Hidroelectrica!
Avertisment de ultimă oră de la Hidroelectrica!
Hidroelectrica avertizează public că numele companiei este folosit într-o campanie de fraudare și solicită celor vizați ...
APIA a achitat în ultima lună peste 1,6 miliarde de lei către fermieri, reprezentând plățile finale aferente anului 2024
APIA a achitat în ultima lună peste 1,6 miliarde de lei către fermieri, reprezentând plățile finale aferente anului 2024
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 decembrie 2024 - 8 ...
Comisia Europeană: Groenlanda este protejată de apărarea colectivă a Uniunii Europene
Comisia Europeană: Groenlanda este protejată de apărarea colectivă a Uniunii Europene
Comisia Europeană a cerut miercuri respectarea suveranităţii statelor membre ale UE şi a susţinut că Groenlanda, insula ...