SENTIMENTE de vară: Electrica a propulsat bursa într-un raliu de curtoazie. Ce şanse are tendinţa de creştere
Este cazul ca SENTIMENTUL de dimineaţă să-şi întrerupă pauza, luată acum trei luni, când aşteptam să se întâmple „ceva relevant, care să impună o tendinţă”.
IPO Electrica a atras atenţia marilor investitori străini asupra României. Şi, chiar dacă nu neapărat aceştia sunt la originea creşterilor din ultimele zile, ideea este un bun pretext pentru speculatorii români.
Ca urmare, a fost consacrată o nouă tendinţă de creştere curentă, care, într-un târziu, a păstrat evoluţia cotaţiilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe traiectoria ascendentă, chit că leneşă, din ultimii doi ani.
Ce şanse are tendinţa curentă să supravieţuiască pe termen mediu?
Mediul
Listarea Electrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va menţine cel puţin o lună trează atenţia investitorilor. Fie şi numai pentru că mulţi dintre cei ce au cumpărat la discount, în IPO Electrica, (la 10,45 lei / acţiune), se vor baza pe eventualele operaţiuni de stabilizare ale consorţiului de intermediere.
Toată lumea îşi face socoteala că brokerii de la BRD, Raiffeisen şi Swiss Capital nu vor lăsa să coboare preţul de piaţă al Electrica sub preţul de ofertă. Câştigul net de circa 20 de bani / acţiune este un stimulent suficient pentru mulţi. Prin simpatie sau direct, dacă banii respectivi se vor întoarce în piaţă, va profita şi restul acţiunilor.
Cei 2.000 de investitori noi, pe care IPO Electrica i-a adus Bursei, se vor uita cu siguranţă la toată marfa acesteia.
Pe de altă parte este cert că interesul străinilor instituţionali pentru România este la un nivel record, potrivit declaraţiilor lui Mihai Lazăr, director la Raiffeisen Bank, date la Forumul Investitorilor de Retail de la Neptun.
BVB s-ar putea apropia de volumele de tranzacţionare din perioada de boom şi rulajul mediu zilnic ar putea ajunge la 15 milioane euro, spre sfârşitul anului – zice Lazăr. Media pe anul trecut a fost de doar 6,88 milioane de euro.
„Trebuia să faci de fiecare dată o prezentare macroeconomică a ţării, acum 4-5 ani. Să oferi detalii suplimentare… Acum toată lumea este la curent cu rezultatele financiare, cu perspectivele, cu actualizările oferite de reglementatori. Putem să ne înscriem, deja, în rândul pieţelor care au greutate, astfel încât să putem să ne adresăm unui auditoriu cât mai mare de investitori”, a spus Mihai Lazăr.
Toţi aceşti investitori deja avizaţi au bani pentru România.
Ideea este ca nimic politic, electoral, să nu-i descurajeze. Altfel, este greu de greu de crezut că noi stimulente de tip IPO să mai apară, nici CE Oltenia, iar vreo administraţie portuară nici atât.
Sobolewski trebuie să stimuleze pe alte căi decât noile oferte percepţiile favorabile despre piaţa pe care o administrează. Va fi utilă orice veste bună, despre înlăturarea vreuneia din cele 8 Bariere din calea dezvoltării pieţei, sau despre cei 10 Paşi pentru dezvoltarea comunităţii invetitorilor.
Reperele tehnice
Sunt încurajatoare. Au căzut câteva rezistenţe în primăvara aceasta şi mai ales în iunie.
Tendinţa este susţinută de lichidităţi zilnice deseori peste 10 milioane de euro, pragul psihologic de tranzacţii la care brokerii spun că au de ce să plece de acasă.
Indicele BET FI, indicele SIF-urilor şi al FP, aşa zisul oracol al pieţei, a trecut de 29.400 de puncte şi se menţine în imediata apropiere a pragului de la 30.000. Prin urmare au fost îndeplinite condiţiile de acum trei luni ale lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities Cluj Napoca, „pentru a reveni hotărât în teritoriu pozitiv şi a miza pe creşteri generalizate la nivelul pieţei locale” .
„SIF-urile au continuat să urce spre nivelul psihologic 30,000 şi au confirmat în cele din urmă obiectivul major pe care îl identificam în raportul din 19 mai, când vedeam piaţa reluându-şi trendul ascendent, după severa corecţie demarată în ianuarie”, spune Dan Rusu.
Acum, la 30,000, „avem înainte de toate un prag psihologic, astfel că e posibil ca preţurile să stagneze pe aici o vreme. Pentru eventuale corecţii, am ajustat suporturile minore la 29.400, respectiv 28.800. Perspectiva de ansamblu rămâne însă una pozitivă, indicele financiar putând recupera până la finele anului toate punctele pierdute în primele 4 luni”,adaugă analistul de la BT Securities.
Altfel spus: potenţialul pieţei se va confirma, dacă BET FI se va stabiliza peste 30.100, iar confirmarea raliului va surveni după depăşirea pragului de la 30.800.
Ţinta principală este rezistenţa de la 32.000.
În vreme ce BET FI mai are de luptat pentru a ajunge la maximul ultimilor trei ani (32.000), indicele BET XT, al celor mai lichide acţiuni inclusiv SIF-urile şi FP, şi l-a depăşit pe al său.
Un suport funcţional, necompromis, păstrează valabilă tendinţa de creştere pe termen mediu.
O rezistenţă nedepăşită poate compromite creşterea (v. DIDACTICE, unde este explicată şi importanţa indicelui).
Restul este Arhivă şi este mai jos.
Ce este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.
Arhiva
Indicele BET FI are reputaţia de oracol, pentru că Societăţile de Investiţii Financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP), din portofoliul său, au expunere pe aproape tot ce este important din economia României.
BET FI este, de aceea, cel mai sensibil barometru al tendinţelor curente ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pentru că acţiunile din portofoliul său sunt cele mai vânate şi deci cele mai supuse speculaţiilor.
Atenţie şi la vechile suporturi la 28.700, şi la vechiul „prag de siguranţă” al actualei tendinţe curente este la 28.000 de puncte BET FI.
În 24 martie ne-am dat seama că, deşi nu s-au schimbat esenţial, reperele tehnice alunecă tot mai jos, cantitativ, şi tot mai mult într-un sentiment negativ. Calitativ, adică.
Iată reperele deja vechi la acea dată:
Indicele nu trebuie să scadă prea mult, „în interiorul intervalul 27.800 – 26.700” de puncte, ca tendinţa de creştere din acest an să mai aibă o şansă.
În 19 martie constatam cum se manifestă confuzia animată de volatilitate, conform manualelor.
„Prin tranzacţii speciale (deal) de peste 74 de milioane de lei, făcute la preţuri peste cele ale pieţei principale, s-au schimbat pachete semnificative de acţiuni , din raţiuni de afaceri fără legătură cu ceea ce înseamnă „ameninţarea rusă” pentru mediul economic global.
„Este o expresie a marii volatilităţi faptul că acest pragul de la 29.200 de puncte şi-a schimbat, de câteva ori în acest an, funcţionalitatea din suport în rezistenţă şi vice versa”.
La început de martie, „în cel mai bun caz, preţurile (BET FI, adică, n.r.) s-ar menţine peste actualele suporturi de la 29.800 – 30.000″, caz în care am urmări „cu interes rezistenţele de la 30,500, respectiv 31,500”, spunea analistul clujean Dan Rusu la început de martie.
Şi:
Ca să ne arătăm cu decenţă speranţa în pace, mai recitim şi:
SENTIMENTE de primăvară: Lăcomie de creştere în vest, iluzia dividendelor la Bucureşti – UPDATE
Începe un război economic între Rusia şi Occident? Cine va suferi mai mult
Arhivele celor dintâi trei luni ale acestui an sunt concentrate în:
SENTIMENTUL din 31 martie:
SENTIMENTUL de dimineaţă: Bucureştiul s-a săturat de volatilitatea occidentală. Stagnează
SENTIMENTUL din 28 februarie:
Războiul se duce între Crimeea şi şefa dolarilor, nu doar în Ucraina. Vezi ştirile
SENTIMENTUL din 31 ianuarie:
Jocurile volatilităţii. Facebook a salvat ziua în America, Europa n-are erou
Şi mai multe indicii valoroase mai pot fi găsite în:
SENTIMENTUL de dimineaţă: Banca Mondiala salvează situaţia măcar azi
„DIDACTICELE“
Un indice bursier este media ponderată a variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) său. Această medie se face continuu şi se raportează la un reper fixat la lansare (1000 de puncte în România).
Pe pieţele de derivate (futures mai ales), marii jucători anticipează preţurile acţiunilor la bursele europene, anunţă deschideri în creştere.
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).
FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.
De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.
SUPORTURILE sunt preţuri minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.
REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.
VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.
LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.
Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.
Lichiditatea în creştere pe fondul creşterii cotaţiilor indică încrederea investitorilor.
La fel, lichiditatea mică (valoarea tranzacţiilor), pe fondul scăderii sau stagnării cotaţiilor, indică faptul că presiunea pe vânzare este mică şi că sentimentul este totuşi predominant bun, în ciuda confuziei aparente, care respectă stimulentele negative.
Dar dacă lichiditatea este mare şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.
MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.
Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.
AVERTISMENT
Mai întâi:
Apariţia unor date şi ştiri noi pe piaţă, ca şi pur şi simplu schimbările percepţiilor investitorilor pot schimba evoluţiile pe parcursul zilei.
Multe SENTIMENTE sunt exemple, ca acela din 29 ianuarie. Ziua a început tot într-o încântare. A fost perceput foarte bine faptul că Turcia mărise dobânda de referinţă şi în in ciuda aşteptăriii unei veşti triste de la FED. După prânz jucătorii au considerat că scăderea dobânzii nu este de ajuns, deşi o numiseră şocantă cu câteva ore înainte.
Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.
Apoi:
Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.
Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.