SENTIMENTUL de dimineaţă: Banca Europei cumpără optimismul pieţelor

30 07. 2012
bucurie_la_bursa_30249100

„Este o voinţă politică puternică în favoarea euro. Acţiunile care se adresează provocărilor europene vor crea oportunitatea pentru un raliu (de creştere bursieră, n.r.)“, credea dis de dimineaţă  un manager de bani de la filiala austaliană a UBS, citat de Bloomberg.

Până la toamnă se mai pot întâmpla, însă, multe.

Deocamdată, pieţele contractelor la termen (futures, care pariază pe evoluţia ulterioară a indicilor burselor) arată un optimism mai curând politicos.

 

Balize tehnice la Bucureşti

Indicele BET FI, care face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP), stă relativ comnfortabil peste peste pragul de la 21.000 de puncte.

Poate că, până la urmă, se va stabili aici un suport pentru creştere, aşa cum ne întrebam săptămâna trecută  (v. mai jos explicaţii despre termeni tehnici la cap. DIDACTICE).

Deocamdată, la 21.200 se insinuează o rezistenţă de conjuntură, care va pune la încercare optimismul „din titlu“, aşa cum se vede şi în graficul ataşat.

Veste bună este că, dacă trageţi câte o linie prin  maximele, respectiv minimele tot mai mari din mai încoace, veţi observa mai bine canalul ascendent în care Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a obişnuit să evolueze.

Indicele BET FI este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.

Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Rămânem la ideea că tot suportul de la 20.500 de puncte este vital.

Ideea că de suportul de la 20.500 de puncte „depinde totul“ –  este demnă de arhivă după vechime, dar foarte actuală ca valabilitate 

Pe de altă parte perspectivele optimiste reale rămân abia „pentru lunile următoare“, aşa cum spunea analistul Dan Rusu în cel mai recent raport al  BT Securities. 

Mai demult, Dan Rusu spera ca, indicele BET FI, „să forţeze măcar până la 24,000 în lunile urmatoare“.

Dar acelaşi analist repetă, periodic, că „tot acest scenariu depinde de pragul 20.500 şi de capacitatea pieţei de a se ţine deasupra acestuia“. 

 

Arhivă

Cel mai bine este să speri în stabilitatea de peste vară, descrisă săptămâna trecută de brokerul de la Tradeville.

Altfel, rămâne întrebarea dacă nu cumva am adus prea devreme, la capitolul „Arhivă“, îndoiala mai veche : chiar s-a încheiat corecţia din mai şi iunie care a dus piaţa la minimele din iunie, sau mai avem de îndurat un val de scădere până la pragul de 18.800“ de puncte,  al indicelui BET Fi?

Vom rămâne toată vara, „practic, în aceeaşi situaţie ca acum o lună (sau două?, n.r.), între două scenarii a căror confirmare depinde de depăşirea pragului de la 20.500 (pozitiv / favorit), respectiv de infirmarea celui de la 19.700 de puncte (negativ/alternativ)“, aşa cum credea Dan Rusu acum vreo douî săptămâni?

Ppe termen mediu, par mai mari speranțele trecerii de rezistenţa care se opune, la 22.000, declanşării unei tendinţe de creştere a indicelui BET Fi.

Nu trebuie să ne facă să uităm cu totul că:

„Până nu vom obţine confirmarea prin stabilizarea peste 22.000 de puncte, persistă pericolul scăderii până la un minim marginal pe la 18.800. În ultima instanţă, ambele ipoteze mizează  pe creşteri în a doua parte a acestui an“, mai spunea un la raport mai vechi folosit de ECONOMICA.NET.

„Mizăm mai degrabă pe o creştere peste nivelul de la 20.500 decât pe noi minime“, spunea acum vreo lună analistul de la BT Securities. Acum este în continuare optimist pe termen mediu (circa 6 luni), aşa că nu putem discredita estimările sale mai vechi.

Înţelepţii rămân atenţi, totuşi, şi la suporturile de peste 19.000 de puncte, ca şi la cele de mai jos, care ar urma să se opună eventualelor scăderi.

SENTIMENTELE de dimineaţă mai vechi, din ianuarie şi de la sfârşitul anului trecut pot spune mai mult de cât de jos ar putea cădea piaţa, pe tot parcursul acestui an, marcat de insolvenţa Hidroelectrica şi de luptele iresponsabile pentru puterea politică.

Aşteptările mai vechi privind eventualele căderi mergeau până spre 16.000 de puncte. Mai multe detalii tehnice vechi se găsesc şi în articolele din seria  Ce şanse mai au leul, aurul şi acţiunile la bursă.

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.