SENTIMENTUL de dimineaţă: Bursa la răscruce. Tendinţa pozitivă depinde de rezultatele companiilor

Azi începe sezonul de raportări ale rezultatelor preliminare pe 2011 ale companiilor listate la bursă. Forţa cu care piaţa va ataca rezistenţele, care se opun creşterii, depinde de felul în care sunt interpretate aceste rezultate, căci celelalte condiţii par favorabile. Pieţele externe sunt mai curtând mulţumite, decocamdată de evoluţia spre vindecare a bolii greceşti. Iar aşteptările privind dividendele autohtone sunt sufiecient de mari.
Adrian N. Ionescu - mar, 14 feb. 2012, 07:44

Investitorii au o mare poftă de dividende în acest an şi vor alimenta tendinţa de creştere actuală în măsura în care vor crede că acţiunile pe care le cumpără acum le dau şansa acestor dividende.

De mărimea dividendelor va depinde şi felul în care va continua creşterea, cât de repede şi cât de puternic, mai târziu, după ce tocmai stimulentul dividendelor se va fi epuizat, la primăvară, după ce vor fi trecut datele limită la care se vot fi putut cumpăra acţiuni care dau dreptul la participarea la profitul de anul trecut.

Dintre companiile care îşi vor publica astăzi rezultatele preliminare se remarcă Azomureş Târgu-Mureş (simbol bursier AZO) şi BRD Soc. Gen. (BRD).

Piaţa are nevoie de rezultate bune ca să crediteze tendinţa actuală de creştere la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), aflată în faţa unor rezistenţe decisive pentru întreg anul care urmează, potrivit raportului săptămânal al casei de brokeraj BT Securities, emis ieri.

Indicele BET FI, al societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea (FP), are încă de trecut peste rezistenţa solidă a pragului de 25.000 de puncte. O rezistenţă importantă se poate opune, din punct de vedere tehnic, la creştere (vezi mai jos, în capitolul DIDACTICE, de ce).

Indicele BET Fi face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondul Proprietatea (FP), care sunt cele mai căutate de investitorii străini şi, de aceea, BET Fi  este în centrul atenţiei analiştilor.

Pragul de rezistenţă de la 25.000 de puncte reprezintă pentru Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, un punct de bifurcaţie, „graniţa dintre două scenarii“. Analistul clujean, „din precauţie“, preferă să creadă că este încă în vigoare scenariul negativ, al continuării, pe termen lung, anual, a tendinţei negative, care a caracterizat, de fapt, piaţa în ultimii doi ani.

Dacă indicele BET fi se va instala deasupra pragului de la 25.000 de puncte, atunci, răsturnarea tendinţei negative, în care noi am crezut deja de săptămâna trecută, va primi confirmarea finală, potrivit raportului BT Securities. Mai multe detalii în articolul „Care sunt şansele de creştere ale euro şi ale burselor în această săptămână“.

„Am putea vedea vedem reacţii negative la 25.000, dar nu mai agresive de 20.000, chiar şi scenariul optimist. Până una-alta asteptăm să vedem ce aduce această săptămână şi cum se vor raporta mai departe SIF-urile şi FP la acest nivel cheie de 25.000 de puncte“, conchide Dan Rusu.

Altfel spus, dacă BET Fi, nu va reuşi să depăşească pragul de la 25.000, cândva în zilele sau săptămânile următoare, tendinţa principală a pieţei, cea anuală, va fi din nou cea descendentă, declanşată acum doi ani.

Nu trebuie să uităm nici  faptul că analiştii sunt mai toţi de acord că motorul creşterilor de la Bucureşti este atractivitatea dividendelor mari aşteptate de la SIF-uri şi de la FP. În plus, noul prag de deţinere maximă de acţiuni SIF (de 5%) este şi el încă mobilizator, în perspectiva adunărilor generale din primăvară.

Dan Rusu spune că suportul cel mai solid, care se va opune eventualelor scăderei este la 20.000 de puncte. Nu trebuie scăpat din vedere nici acesta şi nici celelate repere la care fiecare poate da ordine de „stop pierderi“, în funcţie de propira toleranţă la risc, în cazul instalării unei tendinţe negative .

Astfel că este înţelept să amintim pragurilor sub care ar fi preferabil ca indicele BET Fi, al SIF-urilor şi al FP, să nu coboare: mai întâi, dacă se poate, nici măcar sub 23.000 de puncte. Nu ar fi o mare tragedie, pofta de încasare a profitutilor l-ar putea trimite sub acest nivel, chiar azi.

Şi dacă ar cădea sub acest nivel, pentru zilele următoare ar mai rămâne suporturi care să se împotrivească tendinţei temporare de scădere, la 21.000 de puncte şi, în sfârşit la 20.000. Abia sub acest nivel ne putem teme că ajustarea negativă, corecţia, s-a transfosmat într-o tendinţă negativă durabilă. Sau că, aşa cum consideră raportul BT Securities, tendinţa negativă anuală nu a fost infirmată de altă corecţie, cea pozitivă, derulată din toamna anului trecut încoace.

 

(Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecturi. Bursa se deschide la ora 10)

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...