SENTIMENTUL de dimineaţă: Bursele nu sărbătoresc răul cel mai mic, nici victoria lui Obama

national_stock_exchange_85113400

Economia americană nu era pregătită pentru restructurarea fiscală masivă plănuită de republicanii lui Romney“, spune un  analist de la Toyota Asset Management din Tokio (care administrează active de 22 de miliarde de dolari), citat de Bloomberg.

Astfel că balanţa s-a înclinat în favoarea continuităţii politicilor actuale, care va trebui să rezolve foarte curând problema tăierii automate a cheltuielilor bugetare, subiect de negociere între cele două mari partide americane.

Pe piaţa de la  Bucureşti, jucătorii locali vor urmări meciurile din Washington mai mult decât cele de pe Dâmboviţa.

Românii sunt mai interesaţi să vadă dacă merită să continue acumularea de pachete de acţiuni, în speranţa că vor avea ce vinde eventualilor mari investitori străini.

Cu toate că străinii vor fi tot mai puţini, dacă UniCredit se alătură marilor brokeri care îi aduceau altădată.

Este mai important decât de rezultatul  alegerilor autohtone, uşor previzibil, de altfel. Oricum, ce spune FMI este mai important.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va fi setată pe consoliderea nivelurilor actuale de preţ.


Repere tehnice

BET Fi  stagnează sub pragul de la  24.300 de puncte, limita superioară a  zonei „rezistenţelor tari“,stabilită în jurul pragului de 24.000 de puncte, de brokerii consultaţi de ECONOMICA.NET.

Incertitudinea continuă şi la Bucureşti, dar conform partiturii vechi, a problemelor finanţări economiei americane şia celorlate din lume.

Din punct de vedere tehnic presiunile pe piaţă par îndreptate mai degrabă spre depăşirea rezistenţei de la 24.000 – 24.300.

„Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care se va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Nu excludem reacţii negative acolo. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, se spune în raportul BT Securities.

După ce vom şti care va fi preşedintele SUA , vom afla şi cam ce are de gând cu banii celei mai puternice ţări a lumii. Apoi vom vinde sau vom cumpăra.

Multe alte din comentariile mai vechi de o săptămână sunt valabile şi utile, pentru că piaţa se întoarce adeseori la vechile repere. Spre mai bine sau spre mai rău.

Iată de ce este bună…

Arhiva

Este deja demnă de inventarul arhivei următoarea precizare:

Comportamentul previzibil  al speculatorilor continuă să fie acela de a vinde la limita superioară a intervalului (24.300 de puncte de indice BET Fi) şi să cumpere la marginea inferioară (circa 22.700 puncte)“.

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Consolidarea suporturilor pentru creşterea BET Fi, situate pragul de 23,600 de puncte“   şi implicit a celor de mai jos, de la 23.300 – 22.700 de puncte, ar trebui să ofere suficient combustibil pentru propulsia peste 24.000.

Aceste suporturi chiar  „ar putea relansa BET-FI spre 25.800, potrivit ultimului raport al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Pragul de la 23.600 fusese  o rezistenţă împotriva creşterii, „penetrată“ de ultimul raliu spre 24.000 de puncte.

La carte scrie că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere.

Câtă vreme piaţa nu s-a stabilizat deasupra rezistenţelor actuale (24.000 la BET Fi), rămânem în acelaşi interval relativ îngust de variaţie, înregistrat de la începutul verii încoace.

Piaţa a  întâmpinat rezistenţe tari aici (la 24.000 – 24.300 de puncte, n.r.). S-a înregistrat, aşa cum avertizam, cea mai importantă corecţie din ultimele luni“, scria acum câteva săptămâni, Dan Rusu, în raportul său.

Ceea ce înseamnă că învingerea rezistenţelor tari va fi un semnal preţios.

Cât priveşte evoluţia pe final de an, să „rămânem optimişti“, împreună cu analistul clujean: „suporturile de la 23.300 – 22.700 de puncte ar putea relansa BET-FI spre 25.800“.

Pe baza raportului BT Securities, ECONOMICA.NET măsoară, periodic,  anume  Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele.

 

 Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

 „DIDACTICELE“

 
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.