„Nu cred că bursele sunt în pragul unor corecţii negative serioase (…) Datele economice continuă să fie rezonabile. FED-ul nu mai este un subiect de prima pagină. Poate greşesc, dar nici măcar chestiunea plafonului datoriei publice din SUA n-ar trebui să fie sperietoarea de altădată”, scria, deunăzi, Mihai Nichişoiu, analistul casei de brokeraj Tradeville.
Ei bine, tendinţa de creştere pe termen scurt a suferit o sincopă în America şi, azi noapte, în Asia, fiind invocată vechea temere, aparent paradoxală, că economia americană merge prea bine şi FED ar putea să reducă mai mult debitul de bani „gratis”.
Cam asta este concluzia, după ce „minuta” ultimei şedinţe a strategilor FED a fost întoarsă pe faţă dos.
„Una pe faţă şi una pe dos” poate fi şi brandul zilei de azi, dar, cu prudenţă, se poate paria pe creşterea pe termen lung.
Chiar şi aşa, lichiditatea de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a ajuns ieri la nivelul onorabil de peste 13 milioane de euro, pe creştere,
Astfel încât, mai înţeleaptă este atitudinea lui Nichişoiu, căci lichiditatea mare confirmă încrederea în teninţa ascendentă.
În plus, a început Goana după dividende: Cele mai mari randamente estimate la cele mai căutate acţiuni de la Bursă sunt prezentate în ECONOMICA.NET
Altfel, Reuters a inventariat motivele pentru care se cuvine ca investitorii să fie prudenţi în 2014. (vezi ARHIVA, mai jos).
Indicele BET FI, cel mai sensibil barometru al evoluţiei preţurilor la BVB, începe azi de la nivelul de 31.591 de puncte.
Pare că a depăşit plafonul de rezistenţă la creştere de la 31.300 de puncte şi are loc să scadă pentru a nu compromite această victorie „locală”.
Repetăm coordonatele tehnice principale:
„Considerăm reacţia negativă (anterioară, n.r.) ca o corecţie în interiorul tendinţei generale ascendente (…) şi ar trebui să se limiteze la zona 30.000 – 28.700. Ulterior, ne aşteptăm la un nou val de creştere, BET-FI având potenţial de apreciere până la 33.500 în prima jumătate a anului viitor”, scria Dan Rusu, şeful analiştilor casei de brokeraj BT Securities, în cel mai recent raport al său, din 12 decembrie.
Un indice bursier este media ponderată a variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) său. Această medie se face continuu şi se raportează la un reper fixat la lansare (1000 de puncte în România).
BET FI face media variaţiilor Fondului Proprietatea (FP) şi ale societăţilor de investiţii financiare (SIF) care au plasamente în cele mai multe dintre cele mai valoroase companii româneşti. De aceea BET FI fi este şi cel mai „nervos” (v. cap. DIDACTICE)
Ce este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.
În fapt, la Bucureşti se pariază pe percepţia pozitivă pe care marii investitori ai lumii o au despre Bursa din Bucureşti.
Sau, mai exact, pe cât de durabilă este această percepţie, obţinută în urma marilor listări ale Nuclearelectrica (SNN) şi Romgaz (SNG) au dovedit potenţialul acestei pieţe.
Listările Hidroelectrica şi CE Oltenia ar urma să consolideze percepţia pozitivă, dacă sentimenul dominant pe marile pieţe va mai favoriza investiţiile pe pieţele mici şi creşterile pe cele mari nu se va dovedi bula speculativă de care se tem pesimiştii.
În ultimul raport de SENTIMENT de piaţă de astă vară, BET FI, cel mai nervos indice al BVB, trebuia să treacă peste 25.000 de puncte ca să invalideze scenariul unor corecţii, legate mai ales de neîncrederea în seriozitatea oficialilor guvernamentali, respectiv în promisiunile listării Nuclearelectrica (SNN) şi Romgaz (SNG).
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).
FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.
De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.
SUPORTURILE sunt preţuri minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.
REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.
VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.
LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.
Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.
Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 15 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.
MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.
Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.
AVERTISMENT
Mai întâi:
Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.
Apoi:
Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.
Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.
Goana după dividende: Cele mai mari randamente estimate la cele mai căutate acţiuni de la Bursă