SENTIMENTUL de dimineaţă: Coloşii bancari ai lumii subminează încrederea pieţelor
Una dintre cele mai mari grupuri financiare ale lumii, JP Morgan Chase, a anunţat că a pierdut 2 miliarde de dolari în tranzacţii speculative.
„Puteţi să aruncaţi cu ouă în mine“, a spus Jamie Dimon, şeful băncii americane, făcând aluzie la ouăle pe care le-au „încasat“ şefii Lehman Brothers, fosta concurentă a JP Morgan, al cărei faliment a declanşat criza mondială de care lumea încă nu a scăpat.
„Nici progresele economiei americane şi, cu atât mai puţin, nici situaţia din Grecia, nu mai par suficient de convingătoare. Totuşi, lumea este însetată de o veste bună şi, dacă nu vine o alta proastă din Europa, ar fi ceva şanse de stagnare în aşteptarea unor indicatori importanţi din SUA“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Marcel Murgoci, şeful brokerilor de la Estinvest, cu o oră înaintea deschiderii bursei şi abia venit din concediu.
În condiţiile de mai sus ar fi loc chiar de o foarte uşoară recuperare, dacă măcar grecii ar face guvern, dar mesajul cel mai important pe care ni-l transmite Marcel Murgoci este că , pe nesimţite, stagnarea pe interval relativ larg din ultimele două luni s-ar putea să se fi transformat în tendință de scădere pe termen mai lung.
„Se poate să se fi inversat tendința de creștere declanșată în iarna anului trecut, iar scăderea din martie încoace să nu fie doar o corecție negativă“, a mai spus brokerul de la Estinvest.
Piaţa contractelor la termen (futures, care pariază pe evoluţia ulterioară a cotaţiilor) are o evoluţie ]înşelătoare. Era relativ optimisită privind Europa când am început articolul, iar o jumătate de oră mai târziu a căşut „în roşu“.
Repere tehnice
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pleacă de pe poziţii periculoase, cu indicii gata să testeze soliditatea suporturilor (v. capitolul DIDACTICE), care încă îi mai fereşte de inversarea tendinţei.
Re recapitulăm: „Dacă indicele SIF-urilor alunecă, săptămâna aceasta, sub pragul de 23.500 de puncte, atunci devine probabilă corecția până la 23.000-22.700 de puncte“, scria Dan Rusu, încă de luni dimineață în raportul său.
Argumentele convingătoare se găsesc în articolul Ce şanse mai au leul, aurul şi acţiunile la bursă după alegerile franceze, împreună cu toate perspectivele săptămânii care acum se apropie de sfârşit.
Totuși, în dimineaţa aceata nu mai suntem aşa de încrezători că nu este totul pierdut pentru tendinţa de creştere anuală, chiar dacă indicele BET Fi nu a căzut sub pragul de siguranţă de la 21.000 de puncte, de care pare încă departe.
BET Fi, indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea, pleacă azi de la 23.400 de puncte, adică deja sub pragul de la 23.500 de puncte.
Analiştii se uită mai ales la indicele BET Fi, care face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.
Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Mai trebuie avute în vedere și ştirile care mai sunt de aşteptat azi şi care mai pot mișca piețele lumii.
Arhiva
Este probabil să urmeze noi alegeri parlamentare în Grecia, despre care sondajele spun că vor fi câştigate de simpatizanţii comuniştilor, deloc favorabili planurilor europene de salvare.
În aceste condiţii, vor urma săptămâni de mare tensiune, legate din nou de viitorul monedei unice europene, ameninţat de pericolul ca noii câştigători politici ai dezamăgirilor grecilor să denunţe acordul european de salvare a finanţelor ţării.
De timp au nevoie şi câştigătorii de pe urma dezamăgirilor francezilor, să-şi pregătească o partitură mai credibilă, eventual sustenabilă în faţa partenerilor germani. Astfel încât englezii cârcotaşi să nu mai aibă de cel acuza pe învingătorullui Sarkozy că vinde iluzii.
La 21.000 de puncte se află cel mai important suport împotriva căderii indicelui BET Fi, cel mai nervos al Bursei din Bucureşti (BVB).
De „pragul de siguranţă de la 21.000 de puncte atârnă perspectiva pentru restul anului“, spunea nu demult analistul de la BT Securities.
Pragul de siguranţă sub care tendința de creștere anuală ar fi răsturnată este la 21.000, spun şi analizele mai vechi din articolul Ce şanse au leul, aurul şi acţiunile la bursă în săptămâna fără guvern .
În condiţiile de mai sus, piaţa se va lăsa mai greu animată de calendarul zilelor „cu“ şi fără dividend la Bursă, menționat în articolele despre Cele mai fierbinţi zile la Bursă. şi în Ce acţiuni mai au şanse de creştere. Ce ar fi trebuit să cumperi ca să faci bani în 2012.
Pe de altă parte, tendința de creștere anuală are ţintele BET Fi la 29.000-31.000.
Este însă destul de improbabilă până şi atingerea unor praguri mai apropiate: unul mai nou găsit la 24.600 sau cel deja istoric de la 25.000. Acesta din urmă a jucat, pe rând, în ultimul an, atât rolul de rezistenţă împotriva creşterii, cât şi pe cel de suport pentru creştere. Acum este din nou rezistenţă.
Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)
„DIDACTICELE“
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).
FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.
De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.
SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.
REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.
MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.
LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.
Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.
Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.
VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.
Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.
AVERTISMENT
Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.