SENTIMENTUL de dimineaţă: Creşteri pe seama tonusului extern. Acceleraţia în scădere ieri

Tabloul indicilor lumii arată verde peste tot în această dimineaţă, înaintea deschiderii pieţelor europene. Acestea erau încă în graţiile pieţelor futures (contracte la termen, prin care se pariază pe evoluţia ulterioară pieţelor), cu o jumătate de oră înaintea deschiderii.
Adrian N. Ionescu - joi, 10 ian. 2013, 07:38
SENTIMENTUL de dimineaţă: Creşteri pe seama tonusului extern. Acceleraţia în scădere ieri

„Afară“, jucătorii par încurajaţi de semnele stabilizării economiilor.

La Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ieri, se pompa mai puţin carburant în piaţă, valoarea tranzacţiilor (lichiditatea) fiind în scădere, până la niveluri care, din nou, nu asigură profitabilitatea caselor de brokeraj.

O lichiditate de doar 4,6 milioane euro într-o zi nu este, totuşi, o dramă, deşi este mult sub media de 10 milioane de euro, care este considerată minimul necesar.

Sentimentul de piaţă rămâne însă pozitiv. Principalii indici ai BVB au crescut cu 5 – 7% în numai cinci zile de tranzacţionare şi jucătorii pot simţi nevoia să le asimileze. Este ceea ce brokerii numesc consolidarea preţurilor, aşa cum ne-au spus unii dintre ei în Sentimentele“ zilelor trecute.

Pieţele externe au crescut pe seama primelor rezultate bune raportate de companii pe 2013 şi a semnelor de stabilizare a economiei europene. Exporturile Chinei au încurajat sentimentul, care i-ar putea lua şi pe jucătorii români.

Repere tehnice

Indicii BVB se apropie de rezistenţe mai vechi care ar putea, totuşi, reduce din avântul jucătorilor, dacă nu vin şi străini pe piaţa noastră.

Indicele cel mai analizat de la Bursa din Bucureşti, BET Fi, mai are, însă, loc de creşteri liniştite până  „spre 27.500 – 28.000 de puncte“. Important este că „tendinţa de creştere a fost confirmată, prin depăşirea pragului de la 25.000. Şi se consolidează“, după cum spunea luni Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

BET Fi, care face media variaţiilor cotaţiilor SIF-urilor şi Fondului Proprietatea (FP), este mult peste rezistenţa de la 25.000 de puncte, „crucială“ pentru tendinţa ascendentă pe termen lung  (v. cap. DIDACTICE, pt. definiţii).

Avem de a face cu „penetrarea decisivă“ (peste 25.000), de care aveam nevoie, „pentru a miza pe un an 2013 pozitiv“, după cum scria Dan Rusu, în cel mai recent raport al său.

Rezistenţa de la 25.000 şi toate celelalte praguri devin suporturi, spre care se pot îndrepta eventualele corecţii.

 

Arhiva

Reluăm câteva fraze din „Sentimentele“ mai vechi, pentru utilitatea lor analitică. La carte scrie că o rezistenţă la creştere, odată învinsă, devine un suport puternic pentru creştere. Şi vice – versa.

„Suntem foarte interesaţi de nivelul de 25.000 de puncte. Considerăm că e pragul la care se va testa tendinţa pozitivă nou conturată. Însă, odată învins acest prag (25.000), vom putea spune că piaţa românească a intrat în teritoriu pozitiv pentru multă vreme“, scria, într-un  raport anterior  BT Securities, Dan Rusu.

Pragul pare să fie învins şi rezistă. 

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Cândva, anul trecut, piaţa reuşise consolidarea suporturilor de la 23,600 de puncte  şi 22.700 de puncte. Faptul era susceptibil  „să relanseze BET-FI spre 25.800, potrivit unui raport mai vechi al lui Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities din Cluj Napoca.

Pragul de la 23.600 a fost rând pe rând o rezistenţă împotriva creşterii, „penetrată“ de ultimul raliu spre 24.000 de puncte.

Piaţa a mai întâmpinat rezistenţe tari la 24.000 – 24.300 de puncte. S-a înregistrat, aşa cum avertizam, cea mai importantă corecţie din ultimele luni“, scria acum câteva săptămâni, Dan Rusu, în raportul său.

„Suporturile de la 23.300 – 22.700 de puncte ar putea relansa BET-FI spre 25.800“.

Pe baza rapoartelor BT Securities şi SSIF Broker din Cluj, ECONOMICA.NET măsoară, periodic,  anume  Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele.

Ultima ediţie a acestei analize este Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna amânării datoriilor Greciei.

 

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

 „DIDACTICELE“

 Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

 Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

 

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

 MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

 Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...