SENTIMENTUL de dimineaţă: Marile creşteri capricioase. Spaimele bursiere se mută din Grecia în Iran

Salvarea, poate temporară, a Greciei de la un faliment agresiv, ar trebui să aducă entuziasmul măcar la bursele europene. Azi noapte pieţele asiatice au întâmpinat cu scepticism acordul de ieri al miniştrilor europeni cu pachetul de salvare al Greciei. „Vor fi creşteri, dar pieţele asiatice ne avertizează că salvarea Greciei a fost deja inclusă în preţurile tot mai mari din ultima perioadă“, ne spune brokerul zilei.
Adrian N. Ionescu - mar, 21 feb. 2012, 07:29
SENTIMENTUL de dimineaţă: Marile creşteri capricioase. Spaimele bursiere se mută din Grecia în Iran

Creşterile spectaculoase, inclusiv cele la care ne putem aştepta azi, sunt capricioase.

Cu cât creşterile de azi şi din zilele următoare vor fi mai abrupte, cu atât mai mult corecţiile negative ulterioare vor fi mai dramatice. „Acordul de ieri a fost mult aşteptat şi deja s-a pariat mult pe el, aşa că, după creşterile de azi şi eventual din zilele următoare, mă aştept la descărcări, la vânzări pentru încasarea profitului“, a declarat, pentru RTV.NET, Adrian Ciudin , directorul de tranzacţionare al casei de brokeraj Carpatica Invest.

Pieţele contractelor la termen (futures, care pariază pe evoluţiile ulterioare ale burselor) prevăd un jubileu pe pieţele de la Paris şi Din Frankfurt, cu creşteri de 10%, dar atenţie, pariorii futures câştigă din diferenţele dintre pieţele futures şi cele spot, propriu zise, de acţiuni.

La Bursa din Bucureşti Bucureşti (BVB), nivelul actual al celui mai analizat al său a devenit crucial.

Indicele BET FI, al societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi al Fondului Proprietatea (FP), a rămas puţin deasupra rezistenţei solide a pragului de 25.000 de puncte. Este  un punct de start favorabil unui raliu crescător, dar, la carte scrie că o rezistenţă importantă se poate opune, din punct de vedere tehnic, la creştere (vezi mai jos, în capitolul DIDACTICE, de ce). Şi  chiar şi aventurile deasupra  rezistenţei pot sfârşi sub nivelul acesteia.

Nu însă prea curând.

Brokerul Adrian Ciudin crede că acest prag este crucial pentru că, după ce va trece euforia aferentă salvării Greciei, „cel mai târziu la începutul lunii martie, vom vedea cât de solidă a fost creşterea din acest an“. În plus faţă de pofta investitorilor de a marca profitul,  brokerul de la Carparica Invest se mai teme şi de potenţialul negativ al conflictului cu Iranul.

Indicele BET Fi face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondul Proprietatea (FP), care sunt cele mai căutate de investitorii străini şi, de aceea, BET Fi  este în centrul atenţiei analiştilor.

Abia dacă indicele BET fi se va instala stabil deasupra pragului de la 25.000 de puncte, abia atunci, răsturnarea tendinţei negative, în care noi am crezut deja de acum 2 săptămâni, va primi şi confirmarea finală, potrivit raportului BT Securities, cu ajutorul căruia am scris articolul „Ce șanse de creștere au euro, aurul și bursele în această săptămână“.

Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities,  nu şi-a emis ieri raportul săptămânal, ceea ce înseamnă  fie că nimic nu s-a schimbat din peisajul tehnic al burselor, fie că lucrurile sunt foarte nesigure. Fie că şi-a luat omul o zi de vacanţă. Să contăm pe ideile care rămân valabile şi să tragem cu ochiuzl şi la ştirile cu date fundamentale  ale economiilor, conform sintezei Ştirile care vor mişca pieţele lumii, după pronunţarea verdictului grec.

Revenind, Pragul de rezistenţă de la 25.000 de puncte reprezintă, pentru analistul de la BT Securities, un punct de bifurcaţie, „graniţa dintre două scenarii“. Analistul clujean, „din precauţie“, preferă să creadă că este încă în vigoare scenariul negativ, al continuării, pe termen lung, anual, a tendinţei negative, care a caracterizat, de fapt, piaţa în ultimii doi ani.

Altfel spus, dacă BET Fi, nu va reuşi să depăşească  definitiv pragul de la 25.000, cândva în zilele sau săptămânile următoare, tendinţa principală a pieţei, cea anuală, va fi din nou cea descendentă, declanşată acum doi ani. Este exact lucrul de care se teme ;i brokerul de la Carpatica Invest.

Suportul cel mai solid, care se va opune eventualelor scăderi este la 20.000 de puncte. Dar nu trebuie scăpate din vedere nici celelate repere la care, fiecare investitor, în funcţie de propria toleranţă la risc, poate da ordine de „stop pierderi“, în cazul instalării unei tendinţe negative .

Astfel că, fie şi în culmea euforiei, este înţelept să amintim pragurilor sub care ar fi preferabil ca indicele BET Fi, al SIF-urilor şi al FP, să nu coboare: mai întâi, dacă se poate, nici măcar sub 23.000 de puncte. Nu ar fi o mare tragedie, pofta de încasare a profitutilor l-ar putea trimite sub acest nivel, chiar azi.

Şi dacă ar cădea sub acest nivel, pentru zilele următoare ar mai rămâne suporturi care să se împotrivească tendinţei temporare de scădere, la 21.000 de puncte şi, în sfârşit la 20.000. Abia sub acest nivel ne putem teme că ajustarea negativă, corecţia, s-a transfosmat într-o tendinţă negativă durabilă. Sau că, aşa cum consideră raportul BT Securities, tendinţa negativă anuală nu a fost infirmată de altă corecţie, cea pozitivă, derulată din toamna anului trecut încoace.

Celelate detalii tehnice ale evoluţiilor pieţelor în Ce șanse de creștere au euro, aurul și bursele în această săptămână

Vineri, se pare că am câştigat Cel mai interesant pariu al zilei , cel pe reacţia pieţei în legătură cu cererea celui mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, de transformare treptată a activelor sale în dividende. Cotaţiile au crescut , pentru că eventuala lichidare a Fonudlui Proprietatea nu îşiva face efectul decât în ani de zile.

Manchester Securities Corporation nu spune că vrea să se mai şi pună ceva în locul pachetelor de acţiuni vândute, astfel că o asemenea politică de „portofoliu“ ar putea face din Fondul Proprietatea o amintire în câţiva ani.

„Iniţiativa ar transforma Fondul Proprietatea într-o colecţie de active de vânzare, iar administratorul FP ar semăna mai mult cu un lichidator“, declara ieri Mihai Căruntu, şeful echipei de cercetare de piaţă de capital de la BCR, pentru RTV.NET, în articolul  Străinii storc de bani Fondul Proprietatea.

„Iniţiativa Manchester“ ar trebui să convină, pe moment, investitorilor. Marea lor poftă de dividende a investitorilor ar trebui să stimuleze revenirea pe creştere a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Ba chiar şi despăgubiţilor cu acţiuni FP ar trebui să le convină, dacă sunt cei grăbiţi de vârstă. În fond… Fondul a fost înfiinţat ca să dea despăgubiri. Ei şi dacă le dă, prin preţuri mari pe acţiune… poate să se şi desfiinţeze. Dar le va da?

Toată povestea poate fi savurată în Străinii storc de bani Fondul Proprietatea şi ispitesc administratorii cu comisioane mai mari.

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte dintr-o "flotă fantomă", de implicare în deteriorarea unui cablu electric......
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...